Turismul montan de aventură în Băile Herculane, între adevăr și realitatea din teren!

casinoherculane by sungarden

Fostul candidat PNL la alegerile parlamentare din 2020, Doru Coșei, a postat pe Facebook, în urmă cu câteva zile, un protest față de o hotărâre a Administrației Parcului Național Domogled – Valea Cernei de a da aviz negativ la proiectul Via Ferrata Herculane.

„În urma cu câteva luni, după câștigarea alegerilor locale de către echipa din care fac parte, am avut curajul să inițiez și să pun în discuție câteva proiecte necesare dezvoltării turismului activ Valea Cernei (stațiunea Băile Herculane): Parcul de Aventură, Via Ferrata și trasee ciclomontane. Având susținerea administrației județene și locale, Romeo Dunca și Miclău Cristian care, la fel ca și mine, doresc o dezvoltare a acestei nișe turistice care nu a fost exploatată de vechile administrații, chiar respinsă.”, preciza atunci Doru Coșei, în opinia căruia turismul montan de aventură este interzis în Băile Herculane.

În replică, cei de la Administrația Parcului Național Domogled resping „informațiile false și denigratoare apărute în spațiul public”. Într-un comunicat de presă, se arată: „Administrația Parcului Național Domogled – Valea Cernei a luat la cunoștință din spațiul public de intenția unor entități private de a construi proiectul Via Ferrata Herculane în Parcul Național Domogled – Valea Cernei.

Din proprie inițiativă, reprezentanții Administrației Parcului Național Domogled – Valea Cernei au contactat autorii proiectului, încercând să ofere sprijin pentru materializarea acestui proiect, în acest sens având loc o întâlnire în 22 noiembrie 2020. În cadrul întâlnirii, reprezentanții ariei naturale protejate le-au transmis inițiatorilor condițiile legale care trebuie îndeplinite de acest proiect, inclusiv necesitatea alegerii unui traseu care să nu se suprapună cu zona de protecție integrală, deoarece acest lucru este interzis prin OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice”.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Cei de la Administrația Parcului mai precizează că, fără ca ei să fie consultați, așa cum ar fi fost normal, inițiatorii proiectului au prezentat public un traseu care se afla în zona de protecție integrală a ariei naturale protejate.

„Consiliul Științific al Parcului Național Domogled – Valea Cernei a emis o hotărâre privind avizarea nefavorabilă a proiectului pentru că prin construcția Via Ferrata Herculane s-ar încălca OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. În plus, nu ar exista o entitate care să administreze infrastructura acestui proiect, iar în lipsa mentenanței ar fi pusă în pericol viața turiștilor. Menționăm că în apropiere se află deja traseul turistic Crucea Albă omologat și marcat, iar un flux suplimentar de turiști ar pune o presiune mare pe habitatele fragile din zonă. De asemenea, respingem cu fermitate acuzațiile false lansate de inițiatorii proiectului în spațiul public după emiterea avizului nefavorabil de către Administrația Parcului Național Domogled – Valea Cernei. În Parcul Național Domogled – Valea Cernei nu au loc «defrișări la ras în zona de protecție a parcului» și nici nu sunt distruse «bioclimate» de către «tăietorii de păduri».”, se mai spune în comunicatul de presă.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/