Turcii au început fabricarea noilor autobuze electrice ale Reșiței

laurentiu stanciu director tur resita

Transport Urban Reșița își mărește flota și își extinde traseele și în zonele limitrofe ale municipiului. 14 autobuze electrice noi urmează să ajungă în oraș în această vară, și opt microbuze – în primăvara anului viitor.

Noile autobuze electrice ale Reșiței au intrat în linie dreaptă. Cele 14 vehicule sunt deja în producție în Turcia, primele unități putând fi văzute chiar luna viitoare. Directorul Transport Urban Reșița (TUR) spune că o delegație a societății va merge, în aprilie, în Turcia, pentru a vedea cum se prezintă autobuzele care urmează să fie livrate municipiului în vară.

După Paște, avem vizita la fabrica din Turcia pentru a vedea primele două autobuze, după care prin iunie urmează să ne fie livrate toate cele 14 unități. Autobuzele au o lungime de 12 metri, cu toate dotările necesare, și vor fi introduse pe traseele din localitățile aparținătoare municipiului și pe cele din zona metropolitană”, a declarat Laurențiu Stanciu (foto), directorul TUR.

Noile vehicule electrice au fost achiziționate de Primăria Reșița printr-un proiect european implementat în parteneriat cu administrația locală din Văliug. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În paralel, municipalitatea pregătește și achiziția a opt microbuze. Tot electrice, care ar urma să ajungă în oraș în primăvara lui 2027.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

„Licitația pentru microbuze este în desfășurare, iar de la data semnării contractului, care estimez că va avea loc în această primăvară, lunile aprilie – mai, ele ne vor fi livrate în 12 luni. Microbuzele vor deservi traseele mai greu accesibile din Reșița, unde autobuzele nu pot ajunge, iar aici mă refer la zone precum Driglovăț, Dealul Crucii, Poiana Golului etc. Și în acest caz, vorbim despre un proiect european, fondurile fiind asigurate prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest”, a explicat directorul societății de transport local.

Directorul TUR mai spune că, odată cu sosirea noilor autobuze, societatea își va extinde rețeaua de transport local și în localitățile limitrofe. La momentul actual, flota TUR numără 13 tramvaie și 10 autobuze electrice.

CITEȘTE ȘI: Transportul public din Reșița se extinde dincolo de oraș

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/