Creșterea numărului de utilizatori de trotinete electrice aduce noi provocări pentru traficul rutier din Caraș-Severin, dar și un bilanț îngrijorător de incidente. În primele opt luni ale anului, pe raza județului s-au înregistrat 16 accidente rutiere cu victime din cauza nerespectării regulilor de către conducătorii acestor vehicule.
Situația a fost detaliată în cadrul unei conferinței de presă de comisarul de poliție Stelian Cornea, șeful Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
„În primele opt luni ale anului curent, pe raza județului am înregistrat un număr de 16 accidente rutiere cu victime produse pe fondul nerespectării regulilor de către conducătorii de trotinete electrice. Din aceste 16 accidente, doar două, din fericire, au fost accidente grave, soldate fiecare cu câte o persoană rănită grav, iar celelalte consecințe constau în 16 persoane rănite ușor. […] Au fost aplicate peste 260 de sancțiuni acestor categorii de participanți la trafic, care de altfel este o categorie vulnerabilă de participanți la trafic, și vom continua aceste activități și în perioada care urmează.”, a explicat comisarul.
Reamintim că, recent, Consiliul Local Reșița a adoptat un nou regulament destinat utilizatorilor de trotinete electrice, normă menită să aducă mai multă disciplină pe străzile municipiului. Șeful Poliției Rutiere a subliniat că această hotărâre vine să completeze legislația națională, aducând obligații în plus, printre care și purtarea vestei reflectorizante în permanență.
„Am luat act despre această hotărâre a Consiliului Local. Nu face altceva decât să contribuie la sporirea siguranței rutiere, în primul rând a trotinetiștilor, dar și cu privire la celelalte categorii de participanți la trafic, că vorbim de pietoni, bicicliști… și acesta este scopul principal al acestei hotărâri. E binevenită. […] Cu privire la portul vestei fluorescent-reflectorizante, am văzut că este obligatoriu și pe timpul zilei. Este o completare a legislației în vigoare.”, a punctat Stelian Cornea.
O atenție deosebită este acordată zonelor din apropierea unităților de învățământ, odată cu debutul noului an școlar. Pe lângă limita legală de vârstă de 14 ani pentru deplasarea pe drumurile publice, tinerii nu vor traversa pe roți perimetrele aglomerate din preajma curților școlilor.
„Este prevăzut că sunt obligați să coboare de pe aceasta în proximitate, înainte de intrarea și ieșirea din unitățile de învățământ.”, a declarat șeful Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Polițiștii rutieri și colegii lor de la Poliția Locală vor continua acțiunile de control în trafic pentru a se asigura că utilizatorii de trotinete respectă normele rutiere și nu pun în pericol pietonii sau ceilalți participanți la trafic.