Tronsoane feroviare din Craiova – Caransebeș, în licitație

lucrari reabilitare cale ferata

CFR Infrastructură a lansat licitațiile pentru proiectarea și modernizarea a loturilor de cale ferată Drobeta Turnu Severin – Băile Herculane și Băile Herculane PO Poarta.  

Lucrările, care includ și întoCmirea documentației tehnice, costă peste 4,8 miliarde de lei. Traseul se întinde pe 74 de kilometri.

Sursa de finanţare este asigurată din Fonduri Externe Nerambursabile, aferente Programului Transporturi (PT) 2021 – 2027. Durata de implementare este de 72 de luni, din care 12 luni pentru proiectare și 60 de luni pentru execuție pe lotul 4, respectiv 60 de luni, din care 12 luni pentru proiectare și 48 de luni pentru execuție pe lotul 5”, aflăm de la CFR Infrastructură.

Lotul 4 Drobeta Turnu Severin – Băile Herculane are 41,6 kilometri și modernizarea lui costă 2,4 miliarde de lei. Lotul 5 Băile Herculane PO Poarta însumează 32,6 kilometri de cale ferată și se vor investi în reabilitare tot 2,4 miliarde de lei. Ambele fac parte din tronsonul Craiova – Caransebeș.

Odată realizate lucrările, pe aceste sectoare de cale ferată se va circula cu maximum 160 km/h, stațiile de călători vor fi modernizate și vor fi accesibile persoanelor cu dizabilități, vor fi reabilitate pasajele și podurile.

Firmele interesate de contracte pot depune oferte până în 29 iulie.

În luna mai au fost lansate procedurile de achiziție publică pentru loturile 3 și 6, ultimul fiind cel cuprins între PO Poarta și Caransebeș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/