Trenul groazei, tras pe dreapta de RegioTrans! Compania promite garnituri noi!

tren regiotrans 1

Imaginile de coșmar din interiorul trenului care circulă pe ruta Reșița Nord – Timișoara Nord nu au rămas fără ecou. Compania RegioTrans anunță că a retras garnitura respectivă din circulație și spune că a început demersurile pentru înlocuirea tuturor trenurilor.

Compania RegioTrans a răspuns solicitării Express de Banat și a transmis un punct de vedere cu privire la condițiile în care sunt nevoiți să călătorească pasagerii pe tronsonul dintre cele două reședințe de județ, Reșița și Timișoara. Reprezentanți companiei dau asigurări că trenul în cauză a fost retras de pe șine pentru recondiționare. „Am avizat societatea care se ocupă de mentenanța materialului rulant, în acest moment automotorul este retras din circulație la punctul de lucru din Arad pentru recondiționarea interiorului.”

CITEȘTE ȘI: REVOLTĂTOR. Condiții inumane în trenul Reșița-Timișoara!

Este cunoscut faptul că cei care călătoresc pe această rută au parte de condiții nepotrivite pentru anul 2023 în majoritatea garniturilor aparținând companiei private. Se pare însă că lucrurile se vor schimba cât de curând.

„Societatea noastră are în derulare un proces de înlocuire a întregului parc de material rulant de pe zona Timișoara, în acest moment sunt demarate procedurile legale pentru introducerea în certificatul de siguranță a unui nou tip de material rulant care va înlocui parcul existent.”, transmit reprezentanții RegioTrans pentru Express de Banat.

Cât privește controalele celor de la Protecția Consumatorilor, comisarii au trecut și pe la compania privată care operează trenuri pe calea ferată din Caraș-Severin. Se pare că s-au găsit deficiențe doar la două trenuri, dar care au fost deja rezolvate. „La controlul ANPC s-au constatat la două automotoare, 797 și 586, neconformități care au fost remediate. Societatea noastră derulează un proces continuu de recondiționare a tuturor automotoarelor din parcul activ.”, se mai arată în răspunsul celor de la RegioTrans.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/