Tren cadențat în jurul Timișoarei! ARF face studiu de 16 milioane lei

tren cadentat timisoara arf

În jurul Timișoarei ar putea fi introduse trenuri cadențate, care vor circula la ore exacte și vor face legătura cu transportul urban. ARF licitează un studiu de 16 milioane de lei.

„Mersul cadenţat” reprezintă un sistem în care trenurile circulă la intervale orare egale și precise, pentru aceleași categorii de tren, aceleași rute și aceleași stații, ca să ofere pasagerilor un grad de mobilitate mai mare şi un program previzibil al orelor de plecare sau sosire. Asta își dorește Autoritatea pentru Reformă Feroviară pentru marile orașe din România, printre care și Timișoara.

„Obiectivul principal este introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul și între marile orașe din România printr-o abordare integrată a transportului de persoane de tip navetă (distanță redusă) cu transportul de persoane pe distanțe medii și lungi, coroborat cu o mai bună definire a obligației de serviciu public în transportul feroviar public de călători la nivel național ce include stabilirea obligației de serviciu public de transport feroviar public de călători pentru perioada decembrie 2027 – decembrie 2042”, explică ARF.

A fost lansată licitația pentru studiile proiectului „Îmbunătățirea mersului de tren prin introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul orașelor mari din România”. Perioada de implementare a proiectului este de 24 luni, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 12 august.

Orașele vizate sunt: București, Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Constanta, Craiova, Brașov, Galați, Ploiești, Oradea, Brăila, Arad, Pitești, Sibiu, Bacău, Târgu Mureș, Baia Mare, Buzău, Botoșani, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea.

Finanţarea proiectului este asigurată prin Programul Transporturi (PT) 2021 – 2027 și de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/