Echipaje de la Salvamont Caraș-Severin și jandarmii montani au demarat căutările.
„Este vorba despre un bărbat și două femei care ar fi coborât pe cursul râului Gozna și care nu au mai ajuns la baza râului, unde erau așteptați. Atât Salvamontul, cât și Jandarmeria Montantă au demarat căutările, care sunt în desfășurare și la această oră”, spune plt. Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al IJJ Caraș-Severin.
„Un echipaj Salvamont a plecat pe urma lor, iar un alt om al Salvamontului s-a alăturat echipei jandarmilor montani, dar toată zona este fără semnal așa că nu avem foarte multe informații. Se pare că echipa de sus ar fi găsit niște urme care ar putea fi de la acești turiști sârbi și au plecat în căutare pe aceste urme, dar mai multe nu știm la această oră”, spune Valentin Balaban, șeful Serviciului Salvamont Caraș-Severin.
UPDATE, ora 22.00
Cei trei turiști au fost găsiți. Potrivit lui Valentin Balaban, aceștia se aflau într-un canal, iar salvamontiștii au început operațiunea de salvare a acestora. Deocamdată, nu se știe dacă aceștia au nevoie de intervenția Ambulanței.
UPDATE, ora 23.00
Turiştii au fost salvați, iar starea lor este bună. Aceştia nu prezintă răni care să necesite atenție medicală.