Trei firme din centrul Timișoarei, amendate de Poliţia Locală! Aruncau gunoiul după bunul plac!

Problema gunoiului din Timișoara se datorează și unor cetățeni sau firme care nu respectă regulile, în speță, fie nu au contract cu niciun operator de salubritate, fie nu aruncă deșeurile selectiv. Trei astfel de societăți comerciale au fost prinse chiar în buricul târgului și amendate!

Poliția Locală a reperat trei astfel de „inculpați”. „Polițiștii locali au luat măsura sancționării contravenționale în cazul a trei societăți comerciale care funcționează chiar în centrul municipiului, în Piața Victoriei, deoarece acestea nu au respectat prevederile legale referitoare la colectarea deșeurilor. Este vorba despre un fast-food, un magazin alimentar și unul de încălțăminte, două dintre acestea neasigurând colectarea selectivă a deșeurilor pe care le produc, conform sistemului implementat de operatorul de salubritate, iar una dintre societăți nedeținând contract de salubrizare. Sancțiunile aplicate acestora, conform HCL 371/2007, sunt de câte 2500 lei fiecare”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale.

Primarul Timișoarei spune că era convins că multe rampe clandestine provin de la cetățeni fără contract cu operatorii de salubritate, dar că în mod sigur, situația e doar din toamnă în ceea ce privește centrul orașului. „Firmele nu știu de când nu au, cred că nu au de acum, de când  s-a schimbat sistemul. Înainte cred că au avut. De la ADID nu ni s-a comunicat, nu ni s-a cerut ajutorul. Eu am căutat explicații când apăreau atâtea mormane de gunoi casnic și mi-a venit în minte și această explicație. Nu va scăpa nimeni, ori își va face contract, ori îl amendăm cu amenda maximă”, a comentat primarul.

Din toamnă, de deșeurile menajere se ocupă asociația județeană ADID.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/