Trei din trei pentru comuna Turnu Ruieni

Administrația locală a obținut finanțare europeană prin Programul Național de Redresare și Reziliență pentru trei obiective care urmează să fie implementate din acest an.

Primarul din Turnu Ruieni, Cosmin Belci, a semnat contractele de finanțare cu Ministerul Dezvoltării pentru trei proiecte finanțate prin PNRR. Este vorba despre un sistem de supraveghere video pe raza comunei, precum și despre reabilitarea termică și eficientizarea energetică a două obiective din Zervești, sat aparținător comunei. Mai precis, școala primară, în care funcționează și grădinița din localitate, precum și căminului cultural.

„Investițiile însumează trei milioane de lei, iar finanțarea vine din PNRR. Am semnat contractele de finanțare și urmează să finalizăm documentațiile necesare și scoaterea la licitație a acestor lucrări. Sunt convins că vom găsi un constructor bun, care să respecte termenele impuse în caietul de sarcini“, a precizat primarul Cosmin Belci.

De menționat și că administrația locală din Turnu Ruieni a depus un proiect realizat în parteneriat cu Primăria din Caransebeș, în care aceasta din urmă este lider de proiect: introducerea transportului pe ruta Caransebeș – Zervești – Turnu Ruieni – Borlova, un proiect de mobilitate urbană în valoare de 10 milioane de lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/