Alte trei unități locative din municipiul de pe Timiș și Sebeș vor fi eficientizate energetic fără nicio cheltuială din partea locatarilor. Primăria Caransebeș a semnat contractele de finanțare pentru viitoarele investiții.
Primăria Caransebeș semnează pe bandă rulantă, cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, contracte de finanțare pentru reabilitarea termică și eficientizarea energetică a blocurilor de locuințe din municipiu. Cele mai recente astfel de contracte au fost semnate pentru trei blocuri de pe Aleea Rapsodiei. Este vorba despre unitățile locative cu numerele 6, 7 și 8, care vor fi supuse, în următoarele 16 luni, unui amplu proces de modernizare.
Concret, lucrările vizează, potrivit municipalității de pe Timiș și Sebeș, termoizolarea pereților exteriori, a soclurilor și a planșeelor, înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare, refacerea acoperișurilor și a hidroizolațiilor, modernizarea instalațiilor termice, montarea de panouri fotovoltaice și corpuri de iluminat LED, refacerea trotuarelor de protecție și a finisajelor exterioare, precum și îmbunătățirea accesibilității pentru persoanele cu dizabilități.
Prin aceste lucrări se urmărește reducerea consumului de energie, creșterea confortului locatarilor și îmbunătățirea condițiilor de locuire.