Trecutul îi urmărește pe caransebeșeni. Primarul Borcean ar prefera să trăiască în prezent

La aproape un an și jumătate de la obținerea mandatului, consilierii locali din municipiul Caransebeș nu găsesc înțelegere pentru singurul scop ce contează, binele comunității.

La finalul ultimei ședințe de Consiliu Local, primarul Felix Borcean s-a arătat dezamăgit de prestația aleșilor locali PSD, care se opun la tot ceea ce conducerea Primăriei încearcă să propună.

„Se bate aceeași monedă pe ceea ce a fost, începând din 2002, în 2004 și nicidecum vreo propunere actuală, constructivă pentru oraș, pentru comunitate. Nu cred că locuitorii orașului, chiar și cei care asistă la ședințe din partea PSD își doresc acest lucru”, a precizat într-o conferință de presă primarul Felix Borcean.

În replică, pesedistul Florin Bogdea consideră că trecutul comunității afectează direct municipiul Caransebeș și se reflectă în prezent prin acțiunile pe care actuala conducere le întreprinde.

„Cum putem să ne vedem de viitor, când trecutul a lăsat atât de multe semne de întrebare. Oare cetățenii nu trebuie să știe cum s-au vândut parcele întregi de teren? Cum fosta conducere a orașului a acordat teren sub false posibilități de investiții? Firme care nu au construit nimic pe acest teren dobândit și fără licitație, și fără a respecta nimic din caietul de sarcini?”, a precizat liderul grupului PSD din cadrul Consiliului Local, care a mai adăugat că atunci când primarul Felix Borcean și-a asumat funcția de șef al orașului, a preluat această funcție și cu trecutul administrativ al orașului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/