Traseu de 14,5 kilometri către stânca Rolului, amenajat pentru turiști

marcare traseu piatra rolului
casinoherculane by sungarden

Un traseu pentru turiștii pasionați de drumeții este amenajat în Munții Aninei de o mână de oameni, iubitori de natură și mișcare.

În luna mai, Administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița a reușit, cu sprijinul partenerilor – Asociația „Acasă în Banat”, Liceul Teoretic „General Dragalina” din Oravița, Primăria Oravița și ZF Group – să amenajeze un traseu ecoturistic în Munții Aninei, de dificultate medie.

Traseul are 14,5 km și este în circuit. El pornește din Ciclova Montană (Canton Moara Ekl), urmează cursul Văii Ciclova pe drumul spre mănăstirea Călugăra. Drumul duce până la Cascada de la Piatra Moale, trece pe la cantonul silvic Poiana Iulii, apoi ajunge la Piatra Rolului unde se poate admira toată Valea Carașului și revine în Ciclova Montană. În zilele senine, de aici, se poate vedea și Dunărea.

În prima etapă a acestui proiect, traseul propus pentru amenajare a fost curățat și marcat. Parte din el. Zilele trecute, a avut loc cea de-a doua etapă. S-a continuat curățarea lui și s-a realizat marcajul albastru pe fond alb aplicat la prima acțiune din mai. Urmează însă o a treia etapă, când se vor efectua marcajele pe cel de-al doilea segment de traseu și vor fi montate panouri informative.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

traseu marcat piatra rolului

„În luna mai vă povesteam despre prima etapă a realizării traseului ecoturistic Stânca Rolului. Zilele trecute a avut loc cea de-a doua fază – cu ajutorul elevilor de la Liceul Teoretic «General Dragalina» Oravița și cu sprijinul Primăriei Oravița, ZF Oravița, Asociației «Acasă în Banat» și WWF – Fondul Mondial pentru Natură, am curățat ruta propusă și am marcat o parte din traseu. Ne pregătim pentru cea de-a treia rundă, când vom parcurge restul traseului și vom monta panourile informative aferente. Mulțumim companiei Azur Timișoara, care ne-a pus la dispoziție vopseaua necesară, precum și tuturor celor care s-au implicat în această acțiune.”, precizează reprezentanții Administrației Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița.

Foto: Andrei Cătălin Ciorman

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/