Transporturi de deșeuri, oprite de Garda de Mediu Timiș

control transport garda de mediu timis

Comisarii Gărzii de Mediu Timiș au oprit intrarea în țară a două transporturi de deșeuri din străinătate. Nu aveau documentele necesare.

Transporturile au fost descoperite în primul trimestru al anului, perioadă în care au fost verificate 28 de TIR-uri încărcate cu deșeuri.

„În trimestrul al II- lea 2024, au fost verificate un număr de 24 de TIR-uri care transportau deșeuri care au fost conforme și s-a permis intrarea pe teritoriul României. Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile OUG 195/2005 privind protecția mediului, introducerea pe teritoriul României a deșeurilor de orice natură, în scopul eliminării acestora, este interzisă”, transmite Garda de Mediu.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/