Cu o zi înainte de 1 Decembrie, timișorenii sunt invitați să descopere în premieră, la Iulius Town, transportoarele blindate Piranha V și alte categorii de tehnică din dotarea structurilor de apărare.
Astfel, structurile de apărare, securitate și ordine publică din garnizoana Timișoara își vor prezenta echipamentele din dotare joi, în 30 noiembrie, între orele 12 și 15.30, la Iulius Town.
Pe lângă blindatele Piranha V, timișorenii vor putea descoperi și alte categorii de tehnică de ultimă generație nou intrate în dotarea structurilor de apărare, a anunțat prefectul de Timiș Mihai Ritivoiu.
Toate vor putea fi urmărite de timișoreni și vineri, de Ziua Națională, la parada care va avea loc în centrul Timișoarei, cu începere de la ora 11.50. Întreg programul zilei de 1 Decembrie, la Timișoara, poate fi consultat aici.
Foto: Facebook/Mihai Ritivoiu