Transport verde! Ministerul Dezvoltării trimite banii pentru înlocuirea stațiilor de autobuz uzate din Lugoj

statie autobuz 2
1000x100 (2) STPT job 1000x200

Lugojul a câștigat recent încă un proiect european finanțat prin POR – Programul Operațional Regional. Valoarea totală a acestuia este de 2.929.000 lei și privește dezvoltarea unui sistem de management urban pentru transportul verde în municipiul Lugoj.

Aceste fonduri se acordă autorităților locale din România pentru asigurarea unui transport eficient, sigur și ecologic, în conformitate cu Pactul Verde European. Comisia Europeană a adoptat o serie de propuneri menite să adapteze politicile UE în domeniul climei, energiei, transporturilor și fiscalității, pentru a reduce cu cel puțin 55 % emisiile nete de gaze cu efect de seră până în 2030, față de nivelurile din 1990.

La nivel de Lugoj, în anul 2021, a fost elaborată strategia Smart City, în cadrul „Programului pentru Consolidarea Capacității Administrative a municipiului Lugoj, prin dezvoltarea capacității de planificare strategică și prin simplificarea procedurilor administrative”.

Aceasta se va realiza printr-un sistem informatic integrat la nivelul unității administrativ – teritoriale a Lugojului, care va depăși fragmentarea din prezent. Strategia Smart City (Oraș Inteligent) mai presupune implementarea unui sistem de transport performant în municipiu.

La Lugoj, transportul în comun este gestionat de societatea „Meridian 22”, actualmente în insolvență. Din 2013, transportul este gratuit pentru elevi și pensionari (90%) și pentru alte categorii de populație, cum ar fi persoanele cu handicap. Autobuzele operează pe cinci linii urbane, neactualizate de la înființarea serviciului. În condițiile în care marile firme multinaționale și-au creat propria rețea de transport, autobuzele Primăriei circulă mai tot timpul goale. Pentru soluționarea problemei generale, Primăria a înființat Societatea de Transport Local Lugoj SRL, care va prelua parțial angajații „Meridianului”.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

Componenta nr. 1 a investiției se referă la implementarea sistemelor de e ticketing și sistemelor de informare a călătorului, iar cea de-a doua, la un centru de control al traficului.

Acest nou proiect se va corela cu altele, aflate în curs de implementare la nivel local, cum ar fi achiziția de autobuze electrice de 10 m (9 autobuze cu capacitate de 50 de pasageri, cu 24 locuri pe scaune),  care vor înlocui vechiul parc de vehicule destinate transportului public; asigurarea infrastructurii pentru transportul verde prin puncte de reîncărcare a vehiculelor electrice pe raza municipiului Lugoj; elaborarea în format GIS a documentațiilor de amenajare urbană – plan urbanistic general și zonal (pentru acesta s-au alocat deja fonduri PNRR de 650.000 de euro).

Dincolo de reducerea emisiilor de gaze toxice, cel mai important lucru este că investiția va susține tranziția digitală spre care va trebui să ne îndreptăm, ca administrație a unui oraș dintr-o țară membră a Uniunii Europene.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/