Transilvania și Banatul, pe mâna unui singur specialist! „Testele de diagnostic pentru infecția cu coronavirus nu se fac la cerere!”

untitled design set 970x90 px

Alte 150 de kit-uri de testare destinate diagnosticului pacienților suspecți de coronavirus vor ajunge la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. Un singur medic de laborator se ocupă de această procedură, iar probele vin din Transilvania și Banat. Mai mult, există oameni care se prezintă pur și simplu la spital și le cer medicilor să îi testeze chiar dacă nu prezintă simptome.

Isteria din jurul epidemiei cu coronavirus a atins cote alarmante în România. Deși există un sigur caz confirmat în țara noastră, oamenii au golit marile magazine și au epuizat stocurile de măști și echipamente de protecție. În plus, au ajuns să le ceară medicilor de la Spitalul „Victor Babeș” să îi testeze de coronavirus chiar și contra cost.

„Nu se pot efectua la cerere aceste teste. Noi avem dreptul să le facem numai persoanelor care se încadrează în definiția de suspiciune de caz. Persoane care au călătorit și care au simptomatologie. Degeaba ai călătorit dacă nu ai simptomatologie”, a declarat, pentru Express de Banat, Dr. Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al unității sanitare.

De asemenea, în cadrul spitalului există un singur specialist care se ocupă de această procedură, iar lucrurile nu sunt simple. Pentru a putea pune un diagnostic corect, medicul de laborator petrece cel puțin patru ore pentru un singur test.

„Avem o singură persoană, iar procedura durează patru ore. Persoana intră într-o încăpere și stă patru ore echipată. Nu putem să îi cerem să stea 12 ore pentru oameni care nu se încadrează în definiția de suspiciune. Este vorba despre medicul care făcea aceste teste pentru infecția cu HIV, hepatite B și C, pentru că vorbim despre aceeași metodă”, a mai spus Virgil Musta.

publicitate ziar expresb 1000x100

La Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara au ajuns probe atât din Transilvania, cât și Banat, iar acestea nu sunt deloc puține. Cele 150 de kit-uri de testare comandate săptămâna trecută aproape că au fost epuizate, motiv pentru care au mai fost solicitate 150.

„Teoretic, la noi ar trebui să vină probe din județele Hunedoara, Caraș-Severin, Arad, Mehedinți și poarte Bihor. Oradea era de obicei anexată Clujului, dar veneau din toată Transilvania și toată partea de vest pentru că Clujul nu avea teste. Probe de la Sibiu, de la Alba Iulia, de la Baia Mare vin la noi. Am înțeles că acum ar fi primit teste și Clujul. Vom vedea. Noi ne-am aprovizionat. Am mai cerut încă 150 de teste și apoi ne orientăm în funcție de câte cazuri de suspiciune vor apărea”, a explicat Dr. Virgil Musta.

Specialiștii au repetat în nenumărate rânduri că oamenii nu trebuie să se alarmeze. Reprezentanții Ministerului Sănătății au publicat și un ghid de prevenție care scade riscul de contaminare, nu numai cu COVID-19, ci și cu virusul gripal. Asta, doar dacă este respectat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/