Lucrările de restaurare de la Palatul Poștelor din Timișoara au fost finalizate după doi ani de șantier, au anunțat reprezentanții firmei constructoare.
„Poșta Mare” din Timișoara are față nouă. Șantierul a fost finalizat, au anunțat reprezentanții firmei Constructim, care s-au ocupat de reabilitarea clădirii impunătoare de pe bulevardul Revoluției.
Lucrările au început în vara anului 2022 cu primele intervenții la acoperișul imobilului. Muncitorii au refăcut, în ultimii doi ani, fațadele și au înlocuit ramele ferestrelor. Au avut atenție sporită la decorațiile de pe fațade – elemente cu ghirlande și coloane monumentale cu capiteluri înzestrate cu chipuri de femei. Lucrările au costat aproximativ 3 milioane de euro, bani din bugetul Companiei Naționale Poșta Română.
Palatul Poștelor din Timișoara a fost construit între anii 1911-1913, pe 4.426 metri pătrați, în stil Secession, cu decorații discrete. Clădirea are aproape 300 de încăperi și a găzduit de-a lungul anilor și mai multe instituții de învățământ.