Transferul anului în administrație. Alfred Simonis îl ia pe Culiță Chiș de la Primăria Timișoara și îl pune șef peste drumurile județului

culita chis nicolae robu

Culiță Chiș a plecat de la Primăria Timișoara și a fost pus de Alfred Simonis șef peste Direcția de drumuri din cadrul Consiliului Județean Timiș. 

Culiță Chiș a ajuns la CJ Timiș prin transfer de la Primăria Timișoara.

„Direcția de drumuri, transport și mediu din cadrul administrației județene are un nou director! De astăzi, funcția a fost preluată de Culiță Chiș. De profesie inginer, specialist în Transporturi, Culiță Chiș are o experiență îndelungată în administrația publică. Acesta s-a transferat de la Primăria Municipiului Timișoara, căreia îi mulțumim pentru promptitudinea cu care a răspuns inițiativei. Îi urăm succes directorului Culiță Chiș în acest nou capitol al activității sale profesionale!”, a transmis, luni dimineață, CJ Timiș.

Culiță Chiș a fost angajat al Primăriei Timișoara începând din 1998. Prima funcție ocupată a fost cea de inspector de specialitate în cadrul Biroului Transport.

Conform celei mai recente declarații de avere, publicată în 2024 pe site-ul Primăriei Timișoara, Culiță Chiș a avut un salariu lunar de aproximativ 10.000 de lei. Din aceeași declarație reiese că a mai câștigat bani din chiria unui apartament, din dobânzi, din subvenții APIA pentru terenuri agricole, din jocuri de noroc (Superbet) și din activitatea de prosumator ENEL.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Transferul lui Chiș are loc după un îndelungat război al apropiatului fostului primar Nicolae Robu cu administrația USR a Timișoarei. Cel mai recent episod a avut loc în decembrie, când Executivul primăriei a propus desființarea completă a direcției conduse de Chiș – Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar, înființată în septembrie 2023, în urma unei sentințe definitive care obliga primăria să îl reintegreze pe Culiță Chiș, în condițiile în care fosta Direcție Tehnică pe care acesta o conducea nu mai exista. Propunerea a fost însă respinsă la votul consilierilor locali. Administrația Fritz a argumentat că desființarea direcției ar fi adus o economie anuală de aproximativ două milioane de lei, sumă reprezentând exclusiv cheltuieli salariale.

Fostul director al Direcției de Drumuri, Matei Suciu, va fi consilier în cadrul cabinetului președintelui CJT. Matei Suciu, fost parlamentar PSD de Timiș, a fost angajat consilier superior la Direcția de drumuri în 13 ianuarie 2025, iar atribuțiile de director i-au fost delegate cu data de 11 februarie 2025.

În prezent, consilieri ai președintelui CJ Timiș mai sunt Nicolae Robu, fostul primar liberal al Timișoarei, și Titu Bojin, fost președinte al PSD și al CJT.

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/