Tramvaiul turcilor de la Durmazlar pus pe șinele austriecilor de la Porr de Crăciun

tramvai resita 620x400

Turcii de la Durmazlar au finalizat de curând primul tramvai pentru Reșița. Prima garnitură urmează să sosească în România până la finele anului, fiind testată pentru omologare la Reșița și nu la Timișoara, așa cum anunțase inițial primarul Ioan Popa.

O delegație din cadrul Primăriei Reșița se va deplasa luna aceasta la Istanbul pentru a vedea cum arată primul tramvai fabricat de compania Durmazlar. Până acum, reprezentanții primăriei au văzut garnitura doar online, însă, în curând, oamenii lui Popa vor vedea pe viu ce a ieșit din mâinile turcilor.

„Urmează să meargă o delegație acolo. Eu nu voi fi prezent, pentru că am alte întâlniri aici. Va merge în Turcia Grațian Dobre, directorul Direcției de Proiecte Europene, împreună cu administratorul public al orașului, Claudiu Kiss. Așa am stabilit să meargă și să mă înlocuiască. Primul tramvai este funcțional, este în probe, compania Durmazlar are o linie de cale ferată în interiorul fabricii și acolo se fac probele. Noi am văzut deja câteva filmări, colegii noștri se vor duce să vadă despre ce este vorba și să stabilească ultimele detalii legate de când ajunge primul tramvai aici pentru omologare.”, a declarat pentru expressdebanat.ro primarul Ioan Popa.

Iar dacă până nu cu mult timp în urmă edilul declara că prima garnitură turcească va rula la Timișoara pentru omologare, între timp lucrurile s-au schimbat. „Se pare că nu-l vom mai duce la Timișoara, îl vom pune direct pe șine în Govândari și va circula pentru omologare pe tronsonul Kaufland – Victoria sau Kaufland – Intim. Primul tramvai probabil va ajunge aici în luna decembrie.”, a adăugat Popa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/