Este cunoscut faptul că prima licitație pentru desemnarea unui câștigător care să se ocupe de infrastructura pentru tramvai a fost anulată din cauza faptului că banii puși la bătaie s-au dovedit a fi prea puțini. Pentru a câștiga timp, Primăria Reșița va scoate din nou proiectul la licitație, de această dată cu mai multe lucrări și cu timp ceva mai redus de execuție.
16 milioane de euro ar fi diferența de bani pe care Primăria Reșița trebuie să o obțină astfel încât dorința numită „tramvai” să devină realitate și, odată cu ea, orașul să aibă principalele străzi asfaltate ca-n palmă. În ședința de Consiliu Local din această săptămână s-au discutat 4 proiecte de hotărâre care au vizat punerea la punct a proiectului, astfel încât lucrurile să se grăbească, având în vedere că, la prima licitație, cei doi ofertanți – Strabag și Alstom – au cerut mai mulți bani. Cu 39% și cu 45% mai mulți decât valoarea estimată inițial – circa 34 de milioane de euro.
„Am comandat proiectantului autorizare de deviz de proiect urgentă cu noile prețuri la oțel, fier-beton, beton și alte materiale de construcții. A rezultat o creștere de circa 34%. Cuplăm de faza I, faza II – și faza III, cea care presupune achiziția a 10 autobuze electrice, modernizarea Căii Timișoarei, cu apendice spre IMR și realizarea Pieței Republicii din Muncitoresc, împreună cu o stație intermodală de transfer tramvai-autobuz. Și valoarea proiectului va fi una mult mai mare, se apropie de 100 de milioane de euro.”, a declarat primarul Ioan Popa.
Edilul-șef se arată totuși optimist. Un prim aspect care îl liniștește îl reprezintă veștile conform cărora au scăzut prețurile pe bursă la oțel cu 20%. În privința termenului de finalizare, având în vedere că practic au mai rămas 2 ani și 4 luni până când proiectul trebuie să fie gata, administrația locală încearcă să grăbească inclusiv constructorul care va câștiga. În plus, speră la o păsuire din partea Uniunii Europene. „Am scăzut și termenul de execuție de la 30 de luni la 24 de luni pentru că suntem presați de timp. Ar trebui să finalizăm în decembrie 2023. Dar eu sunt optimist, pentru că pandemia și situația de criză legată de aceste creșteri de prețuri la materiale de construcții cu siguranță ne vor da un termen de respiro de la Uniunea Europeană, astfel încât să putem să îl realizăm.”, mai spune Popa.
Cât privește tramvaiele, primul dintre ele va ajunge în România peste exact un an pentru omologare. Cel mai probabil, acest pas se va face la Timișoara. Celelalte 12 tramvaie ar urma să vină în vara lui 2023.
Având în vedere că diferența dintre estimarea făcută în studiul de fezabilitate și realitatea actuală este de aproape 50%, fiind nevoie, pe lângă cele 34 de milioane de euro, de alte 16 milioane pentru implementarea fazei I și a fazei II din proiect, Primăria Reșița trebuie să caute variante prin care să acopere această diferență.
„Am inițiat deja discuții cu BERD (n.r. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) și cu Banca Mondială, dar s-a dat ordonanță de Guvern săptămâna trecută potrivit căreia Guvernul acceptă că există această problemă și caută soluții pentru îndestularea sumelor care sunt diferențe. Eu sunt absolut convins că sumele vor veni ori din PNRR, ori din alte axe de finanțare, poate din POR, și nu vom fi puși în situația să ne credităm cu un credit rambursabil. Trebuie să avem răbdare, trebuie să fim încrezători, pentru că proiectele mari sunt proiecte care pun și probleme de maniera asta pe care o trăim noi acum.”, a mai spus primarul Reșiței.
Ioan Popa este încrezător nu doar în privința găsirii unei căi de a acoperi cele 16 milioane de euro, ci și de a implementa acest proiect. El exclude varianta ca tramvaiele să nu circule în Reșița până la finalul mandatului său. „Bugetul alocat Reșiței pe mobilitate urbană inițial, în 2016, a fost de 25 de milioane de euro și am reușit să încheiem contracte de 100 de milioane de euro. Nu cred că vom avea probleme în viitor. Suntem în contact cu ministrul Ghinea, cu Ministerul Fondurilor Europene, cu prim-ministrul și evident și cu ADR, cu Sorin Maxim. Eu sunt destul de relaxat.”, a explicat edilul-șef.
Faza I a proiectului presupune construcția a 3,7 km cale dublă (7,509 km cale simplă) de tramvai în zonă înierbată și pe spații asfaltate, precum și construcția instalației de cabluri de alimentare tramvai și montarea unei stații de redresare. De asemenea, în cadrul acestui lot este prevăzută și construcția unui depou pentru tramvaie, cu 1,727 km de cale simplă.
În ceea ce privește lotul 2, el presupune reabilitarea a două pasaje (Doman și Libertății), demontarea structurilor existente și construire de linie nouă de contact, construcția căii de rulare în zonă asfaltată, construcția instalației de cabluri de alimentare tramvai și montarea unei stații de redresare. În acest caz, se vor construi 9,368 km de cale simplă.
Cea de-a treia fază a proiectului, a cărei valoare estimată este de circa 50 de milioane de euro, presupune, așa cum a prezentat primarul Ioan Popa, achiziționarea a 10 autobuze electrice, modernizarea Căii Timișoarei, ridicarea Pieței Republicii din Muncitoresc și a unei stații intermodale de transfer tramvai-autobuz.
În total, la finalul proiectului, Reșița ar urma să aibă 8,38 km de cale dublă de tramvai nou-nouță.