Fostul președinte Traian Băsescu avertizează că România riscă o criză gravă de finanțare și probleme la plata salariilor și pensiilor dacă actuala criză politică nu este rezolvată rapid. Declarațiile au fost făcute la Timișoara, în cadrul unui dialog cu studenții.
Traian Băsescu susține că România traversează una dintre cele mai periculoase perioade politice din ultimii ani și avertizează că lipsa unui guvern stabil poate avea consecințe economice grave.
„România se supune, datorită partidelor politice, unui risc foarte mare. Riscăm intrarea într-o mare criză de finanțare, dacă nu punem repede un Guvern pentru că a început să apară neîncrederea în stabilitatea din România.”, a declarat fostul președinte, la Timișoara.
Băsescu spune că întârzierile în desemnarea unui nou premier ar putea afecta capacitatea statului de a se împrumuta. „Dacă săptămâna viitoare nu desemnează un premier, va fi prea târziu să mai facă ceva peste două săptămâni.”, a avertizat acesta.
Fostul șef al statului a afirmat că România ar putea ajunge inclusiv în situația în care să apară probleme la plata salariilor și pensiilor.
„Dacă peste două săptămâni vom avea nevoie de bani iar băncile străine vor constata că e instabilitate în România s-ar putea să nu ne împrumute și atunci asta înseamnă salarii și pensii neplătite. De asta mi se pare fără scuză situația în care ne aflăm.”, a spus Băsescu.
Fostul președinte a criticat și modul în care partidele au gestionat actuala criză politică.
„Când dai jos un Guvern trebuie să știi ce vrei să pui. Dacă nu știi ce vrei să pui ești un amator. Apoi, după ce ai căzut în 281 de voturi, înțelegi că spiritul Constituției este că trebuie să vină un alt premier, a căzut Guvernul. Noi suntem la stadiul la care unul nu își asumă răspunderea pentru ce a făcut și altul spune și ce dacă, nu-mi pasă.” , a afirmat fostul președinte.
Traian Băsescu a susținut că actuala situație își are originile în alegerile din 2024, pe care le consideră „fraudate prin modul de organizare”.
„Cum să ceri cetățeanului să meargă la vot și să bage în cutia aia și votul pentru primar, și votul pentru consilieri, și votul pentru europarlamentare, pe o listă comună din două partide. Ce au înțeles bieții oameni că au de votat? Ce au înțeles din campanie? Se ajunge la prezidențiale în turul I, intercalăm legislativele și pe urmă turul II și între timp avem grijă și să anulăm turul I la prezidențiale. Asta a fost un joc de o forță și de o ticăloșie rară.
Practic, populația a fost amorțită, puțini știau ce au de votat. Te duceai, luai o căruță de buletine, căuta un partid sau altul și nu au înțeles ce votează. În același timp, cu această cuvertură pusă peste electorat, cei care fraudau alegerile stabileau câștigătorii pe Tik Tok și pe alte mijloace de dezinformare.
Acum avem efectul acelor alegeri. Nu sunt partide cu suficiente voturi să gestioneze situația politică. Și situația României poate derapa. Dacă săptămâna viitoare nu desemnează un premier, va fi prea târziu să mai facă ceva peste două săptămâni.”, a declarat acesta.