Un bărbat de 33 de ani și-a pierdut viața, vineri, după ce un zid s-a prăbușit peste el în curtea unei ferme de cereale din Sânnicolau Mare.
Tragedia s-a produs în jurul orei 11.25, pe strada Teodor Bucurescu din Sânnicolau Mare. La fața locului au intervenit de urgență 13 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean. A fost solicitat și elicopterul SMURD de la Caransebeș.
Salvatorii au reușit să îl extragă pe bărbatul de 33 de ani de sub zidul prăbușit și l-au predat echipajelor medicale în stare de inconștiență. Medicii au început imediat manevrele de resuscitare, însă acestea nu au avut succes. Victima a fost declarată decedată.
Autoritățile urmează să stabilească în ce împrejurări s-a produs accidentul de muncă și ce a dus la prăbușirea zidului.
Primarii ar trebui aleși din nou în două tururi de scrutin, spune deputatul USR de Timiș Vlad Șendroiu. Actualul sistem, susține parlamentarul, permite unor candidați să câștige alegerile cu...
Raluca Pantea |
13 July 2026
Raluca Pantea |
12 July 2026
Raluca Pantea |
11 July 2026
Votează parlamentarii la ordin? Explicațiile unui deputat de Timiș
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

