Traficanți de substanțe toxice, prinși în flagrant în Timișoara

substante toxice

Mai mulți bărbați au fost prinși în flagrant, în Timișoara, în timp ce încercau să vândă substanțe toxice. Operațiunea s-a desfășurat în colaborare cu Oficiul European de Luptă Antifraudă.

Traficanții au încercat să vândă 4.420 de flacoane de insecticid. Au fost interceptați pe strada Gelu. Cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 51 de ani au fost audiați. Cel mai în vârstă a fost și reținut.

„În fapt, la data de 6 iunie 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș au depistat în trafic, în flagrant delict, pe strada Gelu din municipiul Timișoara, un autoturism și o autoutilitară, în care se aflau 5 barbați, cu vârste cuprinse între 21 și 51 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tăinuire la furt și trafic de produse sau substanțe toxice”, a transmis IPJ Timiș.

În urma efectuării controlului autovehiculelor, în habitaclul autoutilitarei au fost descoperite 221 de cutii cu insecticid, fiecare cutie conținând 20 de flacoane, a câte 200 de ml de substanțe toxice, produsele fiind  oferite spre vânzare la prețul de 18 euro/flacon, existând suspiciunea că acestea ar fi fost sustrase la data de 28 martie 2023 din Italia, valoarea de piață a produselor sustrase fiind de peste 1.000.000 de euro.

utilaj

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/