Un bărbat care locuia în Lugoj și vindea heroină în tot județul Timiș a fost adus în țară sub escortă. Polițiștii l-au găsit în Germania.
Traficantul s-a ocupat cu comercializarea drogurilor de mare risc în ultimii doi ani. Le cumpăra din București. A fost supravegheat de polițiștii de la Crimă Organizată, care au cerut mandat de arestare când au avut probe suficiente la dosar.
Înainte să îl salte, bărbatul plecase din țară. Așa că s-a emis mandat internațional pe numele lui. A fost reperat în Germania și acum a ajuns înapoi în Timiș, unde va ajunge în fața instanței.
„La data de 29 iulie, un bărbat, de 59 de ani, din Timiș, a fost escortat din Germania, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Tribunalul Timiș a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă”, a transmis Poliția Română.
În perioada 29 – 30 iulie 2024, Poliția Română a adus în țară 6 persoane, ce aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea sau de arestare preventivă.