Trafic internațional de migranți! Suspecții acționau și în Timișoara

perchezitii traficanti migranti

DIICOT a destructurat o rețea internațională de trafic de migranți. O parte dintre străini erau cazați în Timișoara în drum spre Europa de Vest.

Operațiunea polițiștilor și a procurorilor a fost și ea internațională, cu 21 de percheziții în Timiș, Brașov, Teleorman, Ilfov și București, 6 în Italia și alte 2 în Salzburg.

„Din cercetările efectuate a reieșit faptul că,  începând cu anul 2021 și până în prezent,  peste 20 de persoane (cetățeni români și străini), organizați într-o structură infracțională pe niveluri ierarhice, ar fi acționat pe teritoriul României, Italiei și Austriei, direct sau prin intermediul unor persoane juridice, în care dețin calitatea de administrator, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți. Astfel, membrii grupului ar fi racolat, direct și prin intermediul societăților comerciale controlate, mai mulți cetățeni de origine asiatică (preponderent din Pakistan) și africană, sub pretextul recrutării forței de muncă”, explică Poliția Română.

Migranții plăteau până la 10.000 de euro traficanților

O parte dintre persoanele cercetate au depus la diferite servicii judeţene pentru imigrări, din ţară, cereri de eliberare a avizelor de muncă, iar, după obținerea documentelor și îndeplinirea formalităților, alți membrii ar fi preluat migranții de la aeroport, i-ar fi cazat în diferite locaţii din Bucureşti, după care i-ar fi transferat în zona municipiului Timişoara.

Din această zonă, ar fi fost preluaţi şi trecuţi frontiera de stat a României, în mod ilegal,  atât pe jos, cât şi ascunşi în diferite mijloace de transport, destinația fiind țări din vestul Europei, cu preponderență Italia.

Persoanele cercetate ar fi încasat de la fiecare migrant sume cuprinse între 5.000 și 10.000 de euro, iar pe cei care nu ar fi putut plăti, i-ar fi obligat să presteze muncă neremunerată timp de un an, în Italia, în folosul unuia dintre membrii grupului infracțional. Pe parcursul investigațiilor efectuate în cauză au fost depistate și oprite peste 10 transporturi de migranți.

Din locațiile în care s-au efectuat perchezițiile domiciliare, au fost descoperiți și ridicați 71.005 de dolari, 68.730 de euro, 4.820 de lire sterline, 26.900 de lei și 3.050 de coroane suedeze, precum și mai multe documente.

Peste 20 de persoane vor fi conduse pentru audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov.

grupare international trafic migranti timisoara

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/