Circulația rutieră va fi afectată în zona centrală a Timișoarei, sâmbătă și duminică, ca urmare a organizării a două evenimente sportive.
Primăria Timișoara vine cu un anunț important pentru șoferi! Sâmbătă și duminică, în centrul orașului au loc două evenimente sportive, „Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu” și „Timișoara City Marathon 2024”.
Așadar, circulația rutieră va fi dată peste cap după cum urmează:
• 26 octombrie, în intervalul orar 06:00 – 13:00, va avea loc evenimentul „Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Louis Țurcanu” și se va închide traficul rutier pe strada 20 Decembrie 1989.
De asemenea, se va restricționa traficul rutier pe bulevardul Vasile Pârvan, prin închiderea sensului de mers dinspre Piața Leonardo da Vinci, spre strada 20 Decembrie 1989, respectiv pasajul Michelangelo, prin închiderea sensului de mers dinspre bulevardul Corneliu Coposu, spre bulevardul Vasile Pârvan.
Piața Operei – Piața Iancu Huniade – strada 20 Decembrie 1989 – bulevardul C.D. Loga – strada George Enescu – mal drept Bega – Podul de Fier – Splaiul Tudor Vladimirescu (pe trotuar) – mal stânga Bega – Splaiul Nistrului – Parcul Regina Maria – Strada I. L. Caragiale – Piața Romanilor – strada Pestalozzi (2 benzi-un sens) până în dreptul străzii Ștefan cel Mare – bulevardul Corneliu Coposu – bulevardul Vasile Pârvan (inclusiv Pasajul Michelangelo) – strada Traian Lalescu – stadionul UPT – bulevardul Vasile Pârvan – Podul Mihai Viteazul – strada 20 Decembrie 1989 – bulevardul C.D. Loga – Piața Victoriei. La crosul „Batalionul Banat” (3,8km) se va utiliza și Podul Michelangelo, pe trotuar.
„Recomandăm șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării evenimentelor”, a informat Primăria Timișoara.