„Tradiții cărășene”, continuă luna aceasta

traditii carasene
casa alex online 28 febr 2025 (2)

Mai sunt trei etape zonale până la faza finală și gala laureaților programate la Reșița la început de iunie.

Aprilie s-a dovedit o lună „plină” pentru concursul ajuns la ediția a treia, organizat de Consiliul Județean Caraș-Severin și Centrul Județean pentru Conservarea și Păstrarea Culturii Tradiționale. Astfel, în fiecare sfârșit de săptămână, s-au ținut etape pe zonele Anina-Oravița, Moldova Nouă, Caransebeș, Bocșa și Oțelu Roșu. La capătul fiecăreia, s-au decis finaliștii care vor reprezenta aceste zone în finala de la Reșița.

Luna aceasta, sunt programate alte trei etape zonale. Pe 11 mai de la ora 15:00, etapa pe zona Bozovici are loc la căminul cultural din comună. Pe 18 mai de la ora 13:00, Parcul Central din Băile Herculane găzduiește etapa pe această zonă iar pe 25 mai de la ora 15:00 va avea loc etapa pe zona Reșița, găzduită de Sala Lira.

expresbanat 1000x100 uvvg 2025

Conform regulamentului, concursul cuprinde secțiunile coregrafie, muzică, poezie dialectală și teatru popular, expoziții și colecții, gastronomie. Faza finală este programată în centrul civic al Reșiței pe 3 iunie la ora 15:00. Gala laureaților este programată în aceeași locație, pe 4 iunie la ora 17:00. Până atunci însă, urmează emoțiile participării la etapele zonale programate luna aceasta.

afis traditii carasene 2024 bozovici

casa alex oravita 7 ani 2025 untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/