Tradiția tăierii porcului în pandemie. Cum se procedează în zonele unde a fost depistată pesta?

Reguli noi în contextul pandemiei pentru sacrificarea porcilor din ogradă, de sărbători! Ce s-a schimbat în acest an, cât de periculoasă este pesta porcină și care sunt procedurile de la identificarea animalului infestat și până la stoparea focarului ne explică specialiștii.  

În anul pandemiei, înainte de tăierea porcului și recoltarea probelor de carne pentru analize, specialiștii recomandă realizarea unei inspecții vizuale a animalelor ca să le putem observa starea de sănătate. Medicii veterinari au obligația să controleze, în continuare, fiecare gospodărie, iar acolo unde se dorește sacrificarea porcilor, acest procedeu trebuie făcut de medicul veterinar, prin asomare. Apoi, deținătorul animalului are obligația de a recolta, imediat după tăiere, bucăți de mușchi din două puncte cheie – mușchii intercostali și diafragmă, ulterior probele să fie supuse examinării pentru depistarea trichinelozei.

Cât de periculoasă este trichineloza?

20 de ani rezistă în organismul uman trichineloza, iar tratamentul este unul dificil și presupune injecții în cavitatea abdominală. Din acest motiv, autoritățile trag un semnal de alarmă, iar obligația cetățenilor e de a NU gusta din animalul sacrificat până la primirea rezultatului analizelor.

Fenomenul pestei porcine. Care sunt măsurile, în cazul în care în propria gospodărie există un animal infestat?

Pesta porcină apare la porci, mistreți, chiar și la porcușorul de Guineea. În cazul în care deținătorul remarcă un comportament schimbat al animalului, are obligația de a anunța autoritățile, care vin să analizeze animalul. Dacă există suspiciuni se recoltează probe de sânge care sunt analizate în maximum 48 de ore de laboratorul DSV din circumpscripție, iar dacă rezultatul este pozitiv, datele sunt transmise la București și se constată focarul și se impun măsurile – animalul este împușcat în gospodărie, incinerat, iar mai apoi locul se spală și dezinfectează. În continuare, autoritățile stabilesc o zonă de supraveghere de 3 km pe raza gospodăriei și o zonă de risc, în plus cu 7 km, în proximitatea zonei. Specialiștii DSV iau hotărârea de a recolta probe de sânge de la animalele din apropiere, pentru a ține sub control focarele. În perioada de carantinare, transportul de animale din/înspre zona sau locul carantinat este interzisă, iar după 45 de zile, interdicția este ridicată de autorități dacă focarele au fost stinse.

Cât de periculoasă este pesta porcină?

„Din păcate, în acest an, atât județul Caraș-Severin, cât și Timiș, s-au confruntat cu această boală foarte contagioasă și, din nefericire, există focare și au fost atât la mistreți, cât și la gospodăriile populației. Din fericire, cazuri de trichineloză nu am avut nici în 2019, nici până acum. În ceea ce privește pesta porcină africană, fiecare cetățean trebuie să anunțe medicul veterinar despre orice suspiciune de modificare a stării de sănătate a animalului. Vectorul principal de răspândire al bolii este omul, dar această boală nu pune în pericol sănătatea omului. Dacă se consumă carne infestată nu are efect asupra sănătății cetățeanului, ci poate transmite altor efective de suine sănătoase. Simpla deplasare la pădure într-o zonă afectată de pestă, urmată de deplasare în gospodăria proprie fără dezinfectarea hainelor și utilajelor, crește posibilitate de a transmite pesta porcină luată din mediul sălbatic.”, a declarat Flavius Nicoară, directorul DSV Timiș, pentru expressdebanat.ro.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/