În perioada sărbătorilor de iarnă apare o nouă înșelăciune. Poliția atrage atenția asupra metodei trading scam, care exploatează dorința de câștiguri rapide și fără riscuri.
Potrivit autorităților, după o presupusă primă investiție, victima poate fi inclusă într-o schemă mai amplă prin care autorii intră în posesia sumellor de bani, chiar cu ajutorul victimelor. Primul pas este atragerea victimelor prin false oportunități de investiții.
Autorii utilizează canale precum reclame pe internet și social media, care promovează platforme de investiții promițând randamente mari și rapide, apeluri telefonice nesolicitate prin care autorii se prezintă drept brokeri sau consultanți financiari și care oferă „sfaturi exclusiviste”, precum și mesaje sau e-mailuri personalizate care conțin linkuri către site-uri false și care imită platforme legitime investiționale sau de tranzacționare la bursa de valori ori pe alte piețe financiare.
Victimei i se transmite faptul că poate investi sume mici în companii sigure sau în criptomonede și îi sunt garantate randamente mari. De cele mai multe ori, pentru a câștiga încrederea, infractorii furnizează documente sau grafice false care arată profituri inexistente.
După ce victima își exprimă interesul, autorii aplică diverse tehnici de manipulare precum presiuni psihologice („Aceasta este o ofertă limitată. Dacă nu investești acum, vei rata șansa vieții tale.”), demonstrații false de succes („Clienții noștri au obținut deja profituri uriașe!”) și aparent profesionalism (sunt utilizați termeni financiari și platforme online care par autentice pentru a părea de încredere).
Infractorii conving persoanele vătămate să instaleze pe dispozitivele lor fixe sau mobile aplicații de control la distanță. Prin intermediul acestor aplicații, infractorii ghidează victimele să creeze conturi pe diverse platforme.
Ulterior, fondurile victimei, fie ele în monedă FIAT (de exemplu: lei, euro, dolari) sau criptomonede, sunt transferate fără acordul victimei în conturile altor persoane (cărăuși de bani).
În cele din urmă, cărăușii de bani transferă, prin intermediul unui ATM de criptomonede, sumele de bani în criptomonede într-un portofel electronic al autorilor. Autorii folosesc fără drept datele de autentificare obținute prin accesul la terminalele controlate de la distanță.
Infractorii pretind victimei că virează profituri generate din investiții. De fapt, sumele de bani provin din conturile altor victime ale unor fraude similare.
Victimei i se solicită să retragă sumele primite și să le transfere mai departe prin ATM-uri de criptomonede către o adresă electronică controlată de autori.
Victimei i se oferă posibilitatea de a păstra o parte din suma totală ca „recompensă” pentru colaborare. Sumele de bani sunt transferate în Blockchain într-un portofel electronic controlat de către autori, iar prejudiciul devine foarte greu de recuperat.
Această practică face ca victima să devină, fără să știe, complice la infracțiunile săvârșite de autor, riscând consecințe juridice, inclusiv de natură penală.
Un astfel de mod de operare este foarte ușor de recunoscut, fapt pentru care aducem la cunoștința cetățenilor modalitățile prin care aceștia pot realiza că este vorba de o înșelăciune:
Orice promisiune de randamente mari și fără riscuri este un semnal de alarmă. Investițiile reale implică riscuri, iar câștigurile rapide sunt rareori reale, în cele mai multe cazuri acestea întâmplându-se din noroc, nu din cunoștințele financiare ale vreunui presupus consultant financiar.
Orice promisiune care pare prea avantajoasă să fie adevărată trebuie să fie privită cu scepticism.
Autorii evită să furnizeze documente autentice sau contracte clare și transmit victimelor documente falsificate cu privire la persoana lor ori a societății pe care o reprezintă, ori utilizează date de identitate ale altor victime.
Atenție la transferuri neobișnuite! Dacă sunt primiți bani în cont fără o justificare clară, este posibil să fiți implicat într-o schemă a cărăușilor de bani.
Atenție la cererile de retragere și transfer! Dacă vi se cere să retrageți bani și să-i transferați prin alte metode decât cele clasice, cum ar fi ATM-uri de Bitcoin, refuzați și anunțați autoritățile.