Toți cu și pentru Hurduzeu!

hurduzeu presedinte psd cs

Cu un PSD (re)unit și întărit prin câteva transferuri spectaculoase, Silviu Hurduzeu își pregătește revenirea în funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin!

Trădat din interior în 2020, a pierdut șefia Consiliului Județean Caraș-Severin în detrimentul liberalului Romeo Dunca. În 2024, Silviu Hurduzeu e gata însă să-și ia revanșa și să se întoarcă în cea mai importantă funcție din județ. Între timp, social-democrații au strâns rândurile, exilații la Pro România revin unul după celălalt în PSD, iar cooptarea lui Felix Borcean și Ionuț Popovici înseamnă și foarte mult, înseamnă mii de voturi. În plus, apele în partid s-au liniștit aproape complet. Iar primul semnal că s-au îngropat toate orgoliile și că s-a trecut peste adversități a fost dat la conferința județeană de alegeri, la care Hurduzeu a fost ales președinte. Toți cei care la un moment dat au făcut atmosferă, încercând să-l debarce pe președinte, chiar și cei care au fost la un moment dat suspendați din partid, au fost responsabilizați acum cu funcții importante. Dar poate cel mai mare câștig pentru Hurduzeu în alegerile din 2024 este Ion Mocioalcă. Întoarcerea strategului PSD poare cântări mai mult decât orice într-o bătălie electorală care se anunță la limită.

Astfel, Ion Mocioalcă e noul prim-vicepreședinte PSD Caraș-Severin, în timp ce Luca Mălăiescu a fost ales secretar executiv al filialei. În linia imediat următoare, o adevărată armată, vicepreședinții Remus Rof, Mirel Pascu, Ioan Dragomir, Felix Borcean, Flavius Nedelcea, Ionuț Popovici, Ionuț Chisăliță, Adrian Stoicu, Maria Damian, Vichente Suru, Adrian Torma, Ilie Boboescu, Gheorghe Coilă, Ioan Crina, Marius Damian, Nicolae Beg, Gabriela Stuparu, Cristian Bejeriță, Ion Spânu, Marius Bălean.

Hurduzeu le-a mărturisit colegilor de partid că îi priește în postura de parlamentar, dar în condițiile în care nimeni altcineva nu și-a manifestat dorința de a candida pentru președinția Consiliului Județean e obligat să-și asume el asta, fiind președintele partidului. „Este o datorie și față de cetățenii județului Caraș-Severin, pentru că am văzut ce s-a întâmplat în acești 2 ani de mandat ai actualei conduceri a Consiliului Județean. Ținând cont și de faptul că am o experiență la nivelul celei mai importante instituții din județ, că știu ce am făcut, știu ce nu a făcut actualul președinte și ce putea să facă și nu a făcut, e normal să-mi asum această candidatură. Dincolo de asta ne propunem câștigarea primăriilor pe care în acest moment le avem, 42 la număr, dar ne dorim să câștigăm și avem soluții să câștigăm și din celelalte primării, astfel încât la finalul alegerilor locale din 2024 să avem peste 50 de primari PSD în județul Caraș-Severin. Evident că foarte importante pentru noi sunt și alegerile parlamentare, europarlamentare, dar și alegerile prezidențiale. Ne propunem ca la toate aceste alegeri în județul Caraș-Severin să câștigăm, nu este deloc imposibil acest lucru. Sunt convins și împreună cu colegii mei, cu echipa de conducere nou aleasă la nivelul organizației județene, vom reuși să câștigăm aceste alegeri!”, a spus președintele Hurduzeu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/