Senatul Universității, alături de Consiliul de Administrația al universității, a decis suspendarea cursurilor în perioada 11-23 martie pe fondul prevenției epidemiei de coronavirus. USAMVB și UMF au luat până în acest moment decizia de a închide universitățile.
Activitatea didactică se va desfășura pe platforma online a universității, unde studenții vor primi cursurile digital. Reprezentanții universității au specificat și faptul că există posibilitatea ca perioada de suspendare să fie prelungită, în funcție de starea evoluției virusului. Nu au fost înregistrate cazuri de infestare cu virus în rândul studenților până în acest moment.