Adrian Torma a cerut un punct de vedere de la Agenția Națională de Integritate privind funcțiile pe care le-ar putea ocupa după pierderea mandatului de primar.
Varianta unei reveniri ca administrator public al orașului de la malul Dunării fusese pregătită pentru Adrian Torma încă din momentul în care noua lege a integrității, cea care i-a întrerupt brusc mandatul, era la stadiu de discuții pe holurile Parlamentului. Când deja devenise o chestiune de timp plecarea din fotoliul de edil-șef, pentru liderul PSD din Clisura Dunării s-au vehiculat și alte poziții, cum ar fi cea de administrator public la Consiliul Județean și chiar de secretar de stat într-un viitor guvern în care s-ar regăsi PSD.
Deocamdată torul rămâne la nivel de discuție și asta pentru că noua Lege ANI pare mai restrictivă decât s-a anticipat.
„Noi am cerut un punct de vedere al ANI pe acest subiect”, a declarat Torma la Express Live. Solicitarea vizează mai multe poziții enumerate de administrație, în contextul întrebării despre posibilitatea ocupării funcției de city manager. Dacă e posibil și de când.
Fostul primar a anunțat și un demers pentru reducerea perioadei de interdicție. Diminuarea ar putea ajunge la 30%, iar obținerea ei i-ar permite o revenire în funcții de conducere în luna iulie a anului următor interviului. În plus, e clar că, în 2028, Adrian Torma își poate trece din nou numele pe buletinul de vot.
Până la clarificarea situației, Torma spune că se întoarce în firmă și că va sprijini administrația locală „la nivelul de pro bono, prietenesc”. Intenționează să ofere consultanță, să ajute prin relațiile construite cu instituțiile și să pună la dispoziția echipei experiența acumulată în implementarea proiectelor.
Fostul edil nu ascunde nici dorința unei reveniri mai ample în administrație. Moldova Nouă rămâne locul în care și-ar dori să lucreze, dar spune că ar analiza și un alt rol propus de PSD, dacă experiența sa ar fi utilă și poziția i s-ar potrivi.