De la 2.700 de lei net, cât câștigă un supraveghetor de muzeu, până la aproape 18.000 de lei pe lună, salariul șefului Consiliului Județean Timiș. Așa arată harta salariilor plătite din bani publici în Timiș, cu diferențe mari între angajații de la bază și vârful administrației.
Datele obținute de Express de Banat de la CJ Timiș și instituțiile din subordine arată că cele mai mari venituri sunt concentrate în aparatul administrativ și în funcțiile de conducere. Supraveghetori de muzeu, bibliotecari sau artiști lucrează pe 2.700–3.000 de lei net, în timp ce conducerea administrației depășește constant 15.000–18.000 de lei lunar. În cele mai multe cazuri, salariile medii se situează între 3.000 și 5.500 de lei net, în funcție de instituție și funcție.
Cele mai mari salarii din administrație se regăsesc la consiliul județean. În aparatul propriu, salariul mediu net este de aproape 8.000 de lei, iar cel mai mic, de 3.306 lei, este încasat de șoferi.
La polul opus, președintele CJ Timiș câștigă 17.801 lei net pe lună, vicepreședinții au 15.823 lei, administratorul județului 16.953 lei, un director câștigă 10.969 lei, iar un șef de serviciu – 9.320 lei.
În instituțiile din subordinea CJ Timiș, la un capăt al grilei se află angajați cu salarii nete de 2.500-2.700 de lei, iar la celălalt, directori care depășesc 9.500 de lei lunar.
Cele mai mici salarii sunt încasate de paznici, supraveghetori, muncitori sau garderobieri.
Un paznic angajat la Direcția de Prestări Servicii are cel mai mic salariu: 2.529 lei net/lună. Un supraveghetor de muzeu câștigă 2.771 lei la Muzeul Banatului și 2.782 lei la Muzeul de Artă. La Teatrul Merlin, un garderobier are 2.787 lei, iar la Centrul de Cultură și Artă, un solist instrumentist primește 2.839 lei. Cel mai mare dintre aceste salarii este al unui bibliotecar de la Biblioteca Județeană, 3.046 lei net/lună.
Salariile medii se situează, în cele mai multe cazuri, între 3.000 și 5.500 lei net. La Muzeul Banatului, salariul mediu este de 4.472 lei, la Biblioteca Județeană de 4.130 lei, iar la Teatrul Merlin de 4.204 lei. Centrul de Cultură și Artă se situează la 4.100 lei, în timp ce Muzeul de Artă rămâne sub acest prag, cu o medie de 3.802 lei net, Muzeul Satului aproximativ 4.000 lei, iar la Direcția de Prestări Servicii salariul mediu net este de 3.012 lei. La DGASPC, salariul mediu al funcționarilor din aparatul de specialitate este mai ridicat, ajungând la 5.264 lei net.
La vârful fiecărei instituții, salariile cresc. Sunt directori care câștigă de până la de trei ori mai mult decât angajații de execuție. Astfel, managerul Muzeului Banatului are un salariu net de 7.650 lei, cel al Centrului de Cultură și Artă 7.545 lei, Muzeul de Artă 7.447 lei, directorul Teatrului Merlin 7.816 lei, iar managerul Bibliotecii Județene 6.010 lei net. La Muzeul Satului, managerul încasează 6.623 lei, contabilul șef 5.155 lei și șeful de secție 5.318 lei. Directorul Direcției de Prestări Servicii câștigă 7.447 lei/lună.
La DGASPC, cel mai mare salariu îl are directorul general adjunct economic, 9.775 lei net, urmat de directorul general cu 9.568 lei. Tot aici apare și cel mai mare decalaj între salarii: diferența dintre minim și maxim depășește 6.300 de lei.
Primăria Timișoara este singura dintre instituțiile analizate care a refuzat să comunice date explicite despre salarii. În răspunsul transmis, municipalitatea susține că aceste informații intră sub incidența GDPR și a legislației privind protecția datelor, chiar dacă solicitarea viza doar funcții și niveluri de salarizare, nu nume sau persoane. Adică exact tipul de informație care, potrivit legii, este publică, fiind vorba despre bani publici. În schimb, primăria face trimitere la documente publice agregate, cu lista funcțiilor, coeficienți de salarizare și alte drepturi legale, de pe site-ul instituției (vezi AICI și AICI).
Pentru a ilustra vârful de salarizare în Primăria Timișoara, în lipsa unor informații oficiale furnizate direct de instituție, am consultat cele mai recente declarații de avere publicate, aferente anului 2024. Astfel, primarul Dominic Fritz avea un salariu net lunar de 16.992 lei, iar viceprimarul Ruben Lațcău – circa 15.153 lei net.