Primăria Slatina-Timiș va recepționa în doar câteva săptămâni două lucrări derulate cu fonduri europene prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest. Ambele proiecte însumează peste un milion de euro.
Cu bani de la Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, persoanele vârstnice din comuna Slatina-Timiș vor beneficia, în curând, de un spațiu modern, destinat socializării și petrecerii timpului liber. Centrul de zi va funcționa într-o clădire modernă, situată în imediata vecinătate a primăriei, care urmează să fie dotată și cu echipamentele necesare pentru desfășurarea activității. Valoarea investiției se ridică la 300.000 de euro, potrivit declarațiilor primarului comunei Slatina-Timiș, Gheorghe Roma.
Aproape de final este și cel de-al doilea proiect, derulat de administrația locală tot cu fonduri europene. Mai exact, este vorba despre asfaltarea integrală a satului Ilova, precum și a trei străzi din localitatea Slatina-Timiș. Valoarea investiției se ridică la un milion de euro. „Lucrările sunt realizate în proporție de 95%, constructorul mai are puțin de lucrat la acostamente, rigole și la podețele de acces. A fost nevoie de o prelungire de contract, dar ultimul termen de finalizare este 14 septembrie și cred că vom reuși să recepționăm la timp lucrările. Proiectul este derulat prin AFIR.”, a explicat Gheorghe Roma.