Ieri, a avut loc un grav accident de circulaţie pe o şosea din apropierea Budapestei. În accident au murit trei oameni şi au fost răniţi 18. Accidentul s-a produs asupra unui microbuz din România, plecat din Galaţi, cu români care mergeau la muncă în Italia. Incidentul a fost unul bizar. Microbuzul se afla într-o coloană, care staţiona. Toate maşinile coloanei, inclusiv microbuzul, aveau luminile de avarie aprinse. La un moment dat, microbuzul a fost lovit năprasnic, din spate, de un TIR unguresc. Nu a existat nicio urmă de frânare. Microbuzul a fost spulberat şi aruncat de pe şosea. Au rezultat moartea şi rănirea unor oameni şi distrugerea microbuzului. Răniţii, toţi, au ajuns la cinci spitale din Budapesta. Microbuzul avea toate actele şi verificările legale făcute. Autorităţile române au reacţionat imediat, trimiţând un avion SMURD şi o echipă de medici specializaţi, conduşi de Arafat, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii. Dacă el este prezent, avem garanţia că vor fi aduşi în ţară românii răniţi, transportabili. În alt plan, continuă ofensiva retragerii Ordinului Steaua României lui Tókes, care a făcut declaraţii veninoase la adresa integrităţii României, încălcând astfel Constituţia. La apelul făcut de europarlamentarul Corina Creţu, s-au alăturat şi cei peste 20 de pesedişti şi uneperişti, decoraţi cu acelaşi Ordin. În felul acesta, presiunea pe Băsescu Traian devine tot mai mare. Dacă la propunerea lui Ponta, Băsescu s-a folosit de o chichiţă, că Ponta nu este membru al Ordinului şi a respins propunerea acestuia, de data asta nu va mai avea ce zice. Propunerea vine da la atâţia membrii ai Ordinului. PSD-ul, aflat în şedinţă la mare, prin Victor Ponta, anunţă începerea ofensivei împotriva lui Băsescu. Scopul politic al USL-ului, declară Ponta, a fost să scăpăm de regimul Băsescu, regim antinaţional, dar am constat că nu e simplu, este o acţiune de durată, pe termen lung, de care ne vom ocupa în perioada următoare. Şi PNL-ul anunţă începerea ofensivei asupra DNA-ului, instituţie băsistă, care găseşte corupţi doar în PNL, susţine preşedintele partidului. Se pare că vom avea o toamnă cât se poate de fierbinte.