Toamna Culturii Japoneze la Universitatea Politehnica Timișoara

Toamna Culturii Japoneze la Universitatea Politehnica Timișoara
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește expoziții de kimonouri, ateliere de origami, filme și teatru nipone – în cadrul evenimentului Toamna Culturii Japoneze.

În acest an universitar, în care Timisoara a devenit Capitală Europeană a Culturii, și totodata anul în care sărbătorim 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri a Școlii Politehnice timisorene, Universitatea Politehnica a hotărât înfiintarea Centrului de Arta și Tehnologie pentru Colaborarea cu Japonia, al cărui obiectiv esențial este creșterea conexiunilor dintre Universitatea Politehnica si Japonia.

Noul centru, supranumit „Jutsu”, un termen ce poate însemna atât artă, cât și tehnologie, va aduce artele (și, prin extensie, științele umaniste) și tehnologia (și, prin extensie, științele exacte), într-un dialog menit să genereze idei noi și să atingă orizonturi creative inedite. Obiectivul centrului este de a fi, în felul acesta, și un „hub” pentru inițiative interdisciplinare, dar și o umbrelă deschisă tuturor activităților artistice, tehnice sau științifice legate de Japonia, sau realizate fie în colaborare cu entitati academice sau ale industriei din Japonia, fie cu sprijinul acestora.

După lansarea unei noi sesiuni de cursuri de limba și cultura japoneză, saptamana aceasta, centrul „Jutsu” anunță o adevărată toamnă culturală japoneză la Universitatea Politehnica Timișoara, care marchează și inaugurarea centrului, dar este și parte din evenimentele Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023.

Muzeul TM

Toți cei interesați să descopere tainele lumii nipone sunt invitați să participe, în perioada 30 octombrie – 30 noiembrie 2023, la „Toamna Culturii Japoneze la UPT”, proiect finantat de Municipiul Timisoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Fondului pentru nevoi culturale de urgență. Este o ocazie unică de a realiza o incursiune în lumea japoneză, pentru a explora și înțelege, într-un mod autentic și creativ, această cultură.

Programul complet îl găsiți aici!

Sursa foto: pexels.com

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/