Asociația Nevo Parodimus invită tinerii cu vârste între 14 și 35 de ani să completeze chestionarul care va sta la baza viitoarei strategii de tineret a orașului.
Prin procesul participativ demarat de Nevo Parodimus se urmărește cunoașterea nevoilor tinerilor din oraș și organizarea de consultări de tip focus-group. Rezultatele acestor acțiuni vor constitui o propunere pentru viitoarea strategie pentru tineri. Această propunere va fi ulterior înaintată Primăriei Reșița și Consiliului Local, pentru ca orașul să devină cât mai prietenos cu tinerii.
Tinerii cu vârste până în 35 de ani care locuiesc sau studiază în Reșița sunt invitați să răspundă celor 40 de întrebări ale chestionarului care poate fi completat aici. Completarea chestionarului durează maxim 15 minute iar Inițiativa face parte din cadrul proiectului Erasmus+ „Tinerii, cetățenii activi ai zilei de mâine”, implementat de Asociația Nevo Parudimos.