Tinerii excluşi social vor avea o şansă la angajare

„Şi eu pot fi de folos” este proiectul european prin care Consiliul Judeţean Caraş-Severin urmăreşte să integreze pe piaţa muncii persoanele cu probleme sociale. Tinerii care ies din centrele de plasament, persoanele cu dizabilităţi, şomerii, dar şi romii vor fi instruiţi pentru a putea să-şi câştige singuri existenţa. 

Criza economico-financiară a afectat puternic şi persoanele care aparţin grupurilor vulnerabile. În cazul tinerilor cu dizabilităţi sau al celor cu un nivel scazut de calificare, somajul a crescut de două ori mai mult decât în rândul celor bine pregătiţi. Asta în condiţiile în care, persoanele excluse social depind mai ales de locuri de muncă temporare şi prost plătite. Astfel, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, în parteneriat cu Asociaţia Evolution Reşiţa şi Fundaţia Clubul Turistic Banatia, a solicitat finanţare europeană pentru a-i ajuta pe tinerii cu probleme să-şi găsească mai uşor un loc de muncă.

Proiectul prin care se doreşte integrarea în societate a persoanelor cu probleme sau expuse riscului de excluziune socială se află momentan în stadiul de evaluare. „Şi eu pot fi de folos” se adresează tinerilor peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţia a copilului, persoanelor cu dizabilităţi, şomerilor şi celor de etnie romă. În cadrul unor ateliere aceştia vor urma unul dintre cele zece cursuri de calificare: maseur, îngrijitor bătrâni la domiciliu, infirmier, vânzător, croitor, mediator social, lucrător social, îngrijitor bolnavi la domiciliu, administrator pensiune turistică, animator socio-educativ.

Valoarea proiectului se ridică la peste 1.700.000 de lei, din care 106.000 lei vor fi contribuţia Consiliului Judeţean.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/