Picturi ale tinerelor talente au fost expuse într-un vernisaj organizat de Liceul de Artă “Sabin Păuța” din Reșița. La acțiune au participat aproape 300 de elevi din vestul țării.
Liceul de artă “Sabin Păuța” din Reșița a organizat un vernisaj de pictură desfășurat sub genericul “Tinere Talente”. Evenimentul a fost organizat sub forma unui concurs regional la care au participat elevi din clasele I-XII din zona de vest a țării. Lucrările trimise de aceștia au fost expuse pe holul liceului și jurizate de o comisie formată din dascăli de la “Sabin Pauța”.
”Vrem să favorizăm și alte școli, facem un fel de schimb de experiență, iar elevii atât de la liceul nostru, cât și din alte școli își pot expune lucrările. Este o expoziție publică, poate fi vizitată de oricine. Noi sperăm să dezvoltăm cât mai mult acest proiect pe viitor”, a spus Adrian Garoiu, profesorul coordonator al proiectului.
Evenimentul se află la cea de-a treia ediție, iar numărul celor care trimit lucrări crește de la an la an. Cei aproape 300 de participanți de anul acesta vor primi din partea organizatorilor premii sau diplome de participare avizate de Ministerul Educației.