Tinerii se arată tot mai activi și implicați de grija față de natură. Pentru ideile lor creative și ingenioase de implementare a energiei verzi prin mijloace digitale, doi tineri din Gorj și unul din Vâlcea au fost premiați de grupul CEZ Vânzare și de Fudația Progress cu echipamente tehnice într-un concurs.
40 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani au dezvoltat prin concursul celor de la CEZ și Progress – Green Tech App- o aplicație pe platforma MIT App Inventor, pe tema energiei verzi. Câștigătorii concursului sunt:
Locul I: Gabriel, 14 ani, Peștișani, județul Gorj – un laptop în valoare de 2.500 lei
Locul al II-lea: Anastasia, 10 ani, Târgu Jiu, Gorj – o tabletă în valoare de 1.200 lei
Locul al III-lea: Miruna, 12 ani, Pietrari, Vâlcea – un kit robotic în valoare de 800 lei
Aplicația tânărului Gabriel din Gorj, nominalizată ca fiind cea mai bună, constă în implementarea unei părți educative, în care utilizatorul parcurge mai întâi o serie de informații despre energia verde și apoi trece la partea practică, de testare a cunoștințelor. Celelalte două aplicații realizate de Anastasia și Miruna sunt quizuri, care pot fi folosite ca suport de testare în școli. Cele trei idei vor fi publicate și online, în format video, pentru a încuraja inițiativa și pentru a fi accesate de câți mai mulți oameni, dornici să-și actualizeze informațiile despre energia verde.
Tinerii au fost jurizați de voluntarii CEZ Vânzare și Fundația Progress ținând cont de: tema și complexitatea jocului, interfața prietenoasă, accesibilitatea ușoară în joc, elemente redate prin culori sau forme, sistemul logic după care funcționează aplicația și cât de complex este raportat la categoriile de vârstă.
„Mă bucur că am avut ocazia să văd cum percep copiii energia verde și modurile prin care putem contribui la protejarea mediului. Experiența de jurizare a fost una nouă și în același timp interesantă. Adevăratul câștig îl reprezintă dezvoltarea personală a participanților, dar și a tuturor stakeholderilor implicați, dezvoltare care pornește de la creativitate – o componentă atât de importantă și totuși atât de neglijată. Rezultatele acestui concurs ne arată câtă nevoie este de astfel de discipline în învățământul românesc. Trebuie să dezvoltăm creativitatea copiilor, gândirea logică și dorința de inovare prin digitalizare. Îi încurajez pe copii să-și dezvolte în continuare abilitățile și îi felicit pe cei care încearcă să fie din ce în ce mai buni. Consider că familiarizarea copiilor cu astfel de aplicații îi poate determina să își aleagă un drum în direcția aceasta. Felicitări și celor care acum pășesc timizi în lumea programării și mult succes în viitor”, a declarat unul dintre voluntarii CEZ Vânzare.
CEZ Vânzare colaborează din 2018 cu Fundația Progress pentru dezvoltarea proiectului CODE Kids, menit să creeze o mișcare de codare și STEM (Știință, Thenologie, Inginerie ți Matematică) în care copiii, tinerii și bibliotecarii din mediul rural își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității prin rezolvarea unor teme digitale creative.