TIMPARK, anunță modificarea și completarea prevederilor Regulamentului de funcționare a sistemului de parcare a autovehiculelor în Municipiul Timișoara

abonamente de parcare timpark cumparate online

Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice în Municipiul Timișoara – TIMPARK, anunță modificarea și completarea prevederilor Regulamentului de funcționare a sistemului de parcare a autovehiculelor în Municipiul Timișoara – Timpark,
aprobat prin H.C.L. nr. 20/25.01.2022 și modificat prin H.C.L. nr. 204/24.05.2022.

Modificările la Regulament sunt:

a) abrogarea prevederilor art. 3 alin. 3 lit. b), respectiv prevederile art. 25 lit. f) din Regulamentul de funcționare al sistemului de parcare a autovehiculelor în Municipiul Timișoara, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 20/25.01.2022, conform sentinței civile nr. 688/PI/20.07.2022, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 2114/30/2022, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.
877/29.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în același dosar.
b) modificarea Anexei 2 – Lista străzilor pe care se aplică sistemul de parcare, Anexei 3 – Definire zone tarifare, Anexei 5 – Subzone tarifare și Anexei 6 – Hartă, ce fac parte integrantă din H.C.L. nr. 20/25.01.2022, cu anexele corespunzătoare la prezenta hotărâre, în sensul că o serie de străzi din Municipiului Timisoara vor intra în sistemul de plată al parcării Timpark. Aceste străzi sunt: 1 Decembrie 1918, B-dul Mareșal
Alexandru Averescu; Azuga; Nicolae Boboc, Aleea Tiberiu Brediceanu, Arhitect Marcu Duiliu, Dunărea, Eneas, Martir Alexandru Ferkel-Șuteu, Mareșal Ferdinand Foch – zonă verde cu tarif progresiv, Traian Grozăvescu, Martir Herman Sporer, Nicolae Ilieșu, Independenței, Intrarea Iorgovanului, Dumitru Kiriac, Intrarea Zoltan Kodaly, Lacului, Lalelelor, Dr. Mitropolit Vasile Lăzărescu, Măcin, Meziad, Alexandru Miletici, Ioachim Miloia, Ioan Rusu Șirianu, Salcâmilor, Ștrandului, Transilvania și Calea Stan Vidrighin.
c) abonamentele de parcare prevăzute la art. 11 lit. g) – j) din Regulament, eliberate on-line, vor avea o taxă de procesare de 6 lei/abonament, inclusiv TVA.
d) nivelul tarifului de parcare perceput pentru staționarea autocarelor în parcarea amenajată pe str. Ștrandului din Municipiul Timișoara, după cum urmează: 3 euro/12 ore (exclusiv TVA) – prin modalitatea de plată prin intermediul telefoniei mobile prin SMS; 15 lei/12 ore (inclusiv TVA) – prin modalitatea de plată prin intermediul telefoniei mobile on-line utilizând un card bancar.

Vă aducem la cunoștință și faptul că abonamentele de tip „Rezident”, achiziționate de către utilizatorii sistemului de parcare Timpark, nu își pierd valabilitatea și nici avantajul pe care îl conferă, acela de a staționa în sistemul Timpark în zona de domiciliu/rezidență la un preț
cu mult mai avantajos decât prețul unui abonament de culoarea aferentă zonei de domiciliu/rezidență. Astfel, un abonament de tip Rezident pentru zonele Roșie, Galbenă și Albastră au un cost de 0,44 lei/zi, 0,36 lei/zi și 0,28 lei/zi, iar abonamentele simple pentru zonele Roșie, Galbenă și Albastră au un cost de 1,80 lei/zi, 1,44 lei/zi, respectiv 1,08 lei/zi.

Propunerea de modificare a Regulamentului se află în consultare publică pentru 30 de zile lucrătoare, ulterior urmând a fi supusă aprobării Consiliului Local al Municipiului Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/