Consilierii județeni au aprobat, miercuri, documentele necesare construirii unui centru de recuperare pentru minorii cu adicții. Acesta va fi ridicat în Ciacova, la aproximativ 40 de kilometri de Timișoara.
Centrul de la Ciacova va fi construit de la zero pe un teren care aparține CJ Timiș, pe aproximativ 4.300 mp. Va oferi servicii medicale și psihologice pentru recuperarea și reintegrarea socială a tinerilor afectați de consumul de substanțe psihoactive.
„Nu cred că există un centru de acest tip în țară. E primul dintr-o serie de astfel de centre pe care ne dorim să le construim și să le întreținem, dacă vom avea succes. Cred că e nevoie să sprijinim tinerii, mai ales care au tot felul adicții, păcăliți de unii și de alții, care devin dependenți de diferite substanțe. Să aibă unde să fie tratați. (…) Încercăm să avem prin ATOP, dar și printr-o colaborare cu celelalte instituții, o implicare în a stopa acest fenomen, de la faza de prevenție, dinainte ca ei să devină dependenți. Pentru că noi nu facem decât să tratăm efectele prin aceste centre care și sunt și ele importante pentru că avem două categorii: cei care sunt dependenți și care trebuie sprijiniți și cei care încă nu sunt dependenți dar sunt vulnerabili dacă nu facem nimic noi ca societate”, a declarat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.
Centrul este prevăzut cu 10 saloane cu câte două paturi fiecare și baie proprie, cabinete de consultații medicale, pentru tratamente, cabinete psihologice, o cameră de gardă, o sală multifuncțională, una de mese, farmacie, sală de kinetoterapie și sport.
Investiția totală este, potrivit documentelor adoptate de consilieri, de 26,5 milioane de lei, cu TVA, din care peste 15,3 milioane de lei sunt destinate construcției propriu-zise.
După aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici, urmează demararea procedurilor de licitație și execuția lucrărilor.
CJ Timiș își propune să înceapă construcția centrului până la finalul anului. „Noi ne dorim 3 sau 4 centre, dar facem unul, vedem cum funcționează, vedem costuri, în principiu ar trebui să primim sprijin de la guvern pentru întreținerea lui – una e să îl construiești, alta e să îl întreții”, a mai explicat Simonis.