Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș derulează o acțiune de promovare turistică a destinației în contextul anului 2023 când Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană. Asociația a realizat o serie de materiale tipărite pentru potențialii turiști cărora le prezintă și platforma digitală Discover Timiș.
Materialele tipărite sunt intitulate „Semne de călătorie” și sunt sub forma și de mărimea unor semne de carte, bilingve, ce oferă trimiteri spre informațiile referitoare la proiectul 2023 – Timișoara Capitală Culturală Europeană și platforma digitală Discover Timiș, o aplicație ce poate fi descărcată gratuit.
Platforma digitală este, practic, un ghid virtual cu informații la zi despre evenimentele culturale ale orașului Timișoara și ale județului Timiș, despre serviciile din industria ospitalității – locuri de cazare și servit masa, date despre infocentrele turistice și ghizii locali, despre muzee și produsele turistice ale destinației.
Materialele au fost tipărite într-un tiraj de 10.000 de exemplare, iar informațiile cuprinse în ele se adresează unui public larg, de la tineri până la familii cu copii.
Acțiunea de promovare pe litoralul românesc se derulează cu sprijinul membrilor Asociației Patronale RESTO care au agreat să distribuie aceste materiale în hotelurile și restaurantele de pe litoral în perioada următoare și alături de care Turism Timiș va derula mai multe acțiuni de promovare încrucișată în perioada următoare.
Un sprijin important în distribuirea materialelor este oferit și de Alianța pentru Turism România, al cărei membru este și Asociația de Turism Timiș.