Vestul țării este atractiv pentru companiile care dezvoltă tehnologii pentru cei care vor să își obțină independența energetică. Este motivul pentru care, timp de trei zile, peste 40 de companii din 11 țări, inclusiv China și Japonia, au venit la Timișoara la târgul RoEnergy ca să își expună proiectele pe energie regenerabilă.
Dan Popescu a venit la RoEnergy în calitate de reprezentant al unei companii din Germania care produce structură de montaj pentru panouri fotovoltaice. Pe acoperiș, sol sau fațadă. Tehnologia e deja foarte avansată.
„Ne mândrim cu faptul că structura noastră este modulară și simplă. E ca un joc Lego pentru copii mari, un soi de Ikea, foarte ușor de montat. Acesta e și scopul nostru: de a câștiga instalatorul de partea noastră. Pentru că instalatorul e sus pe acoperiș și el trebuie să aibă plăcerea de a lucra cu structura și de a o face mai repede, de a-i crea un soi de bucurie. (…) Avem o aplicație și niște senzori de cântărire care măsoară greutatea zăpezii care cade pe panou. În timp real, arată dacă panoul este pe cale panoul să se crape, te avertizează. Tu poți astfel să mergi să îl cureți. Cu această soluție, mărim garanția structurii oferite de noi de la 12 la 20 de ani”, a explicat Dan Popescu, director de vânzări în România la K2 Systems.
În Germania, societatea are o tradiție de două decenii. Interesul ridicat pentru producerea energiei proprii arată progresul pentru un stil de viață sustenabil. „Se mișcă mult mai repede treburile în Germania. Au parte de altfel de finanțări de la stat, dar anul acesta, cel puțin, în Europa Centrală și de Est, România stă cel mai bine. Și chiar e un an greu. Anii de aur au fost 2022 și 2023 și acum a trecut un pic valul, urmează partea de jos, dar suntem gata să-l urcăm din nou.”, a spus Dan Popescu, director de vânzări în România la K2 Systems.
De unde va fi cel mai sigur și ieftin să ne luăm energia, în viitor? „De la Soare întotdeauna. Mai are vreo 5 miliarde de ani și o să tot profităm de asta.”, ne-a lămurit Dan.
La târgul deschis la Expovest până vineri inclusiv, cei care vor să devină prosumatori găsesc informații importante. „Vestul are un potențial foarte mare, poate chiar mai mare decât restul țării, în proiecte pe energie regenerabilă. Avem aici companii care și-au deschis fabrici, multinaționale care au ales să își deschidă în Timișoara fabrici și numărul prosumatorilor – Timișul este pe al doilea loc după Ilfov. Practic, poate chiar să devanseze”, a declarat Aida Trif, organizatoarea târgului.
Între expozanți sunt și Universitatea Politehnica sau Primăria Timișoara. Autoritatea locală a deschis acum doi ani un ghișeu, fizic și online, pentru cei care caută informații cu privire la fondurile pe care le pot accesa pentru tranziția la energie verde. „Avem peste 7.000 de accesări unice, din 2022 încoace. Noi doar îi informăm cum pot obține fondurile. Este imposibil ca o primărie să poată finanța în totalitate aceste programe. Noi avem fonduri doar pentru anveloparea blocurilor. Încercăm și acolo să accesăm fonduri europene”, a explicat viceprimarul Cosmin Tabără.
În paralel cu expoziția, tot în Complexul Senator are loc joi, între orele 12-16, un workshop gratuit despre cum se poate produce curent electric pe cont propriu. Târgul este deschis joi până la ora 17.30, iar vineri, 27 septembrie, între orele 9.30 și 14. Intrarea este gratuită.