Președintele CJ Timiș spune că ieșirea din asocierea Schilift a fost o greșeală și nu exclude ca județul să revină în proiect, implicându-se în dezvoltarea domeniului schiabil Semenic.
„Este regretabilă decizia din mandatul trecut de a ieși din acea asociere a Schiliftului. Mai mult de jumătate din turiștii care merg să schieze la Caraș, la Muntele Mic sau Semenic, sunt timișoreni, timișeni. Este o zonă de interes pentru noi, o stațiune de interes regional și ar fi fost mai facil dacă am fi rămas membri în acea asociere și am fi putut investi inclusiv banii județului Timiș.”, a declarat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, pentru expressdebanat.ro.
CITEȘTE ȘI: E oficial – CJ Timiș se retrage din Schilift, considerând asocierea neprofitabilă
Liderul CJ Timiș a precizat că nu s-a luat încă nicio decizie, dar că se poate pune în dezbatere publică ideea unei asocieri între CJ Timiș, CJ Caraș-Severin și primăriile Reșița și Văliug.
„Putem pune în dezbatere publică ideea ca CJ Timiș împreună cu CJ Caraș, cu Primăria Reșița și Primăria Văliug, să facem o asociere și să investim într-o stațiune regională, aproape de Timișoara. Foarte mulți timișeni se duc acolo, o astfel de investiție ar fi de bun augur, dar nu e o decizie pe care să o iau eu, e o decizie care trebuie prezentată colegilor consilierilor județeni, dezbatere publică, consultați timișenii până la urmă. Îmi plac proiectele de anvergură, proiectele regionale, îmi place să gândesc pe termen mediu și lung. Înțeleg să folosim un munte care are un potențial turistic și pe care îl avem în apropiere.”, a adăugat Simonis.
Vă reamintim, recent, președintele CJ Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a invitat și CJ Timiș să participe la realizarea proiectului pentru domeniul turistic Semenic și a subliniat importanța unei colaborări între județe pentru a valorifica potențialul turistic al stațiunii.