Timișorenii, invitați la un „brunch” în satul dacic de la Orăștie

brunch la arsenal park in orastie
cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

Este primul eveniment de cultură gastronomică locală organizat de Arsenal Park în colaborare cu Asociația My Banat.

Brunch-ul de la Arsenal Park (Orăștie, str. Codrului 25) este organizat pentru sâmbătă, 5 octombrie, între orele 11 și 13.

„În Țara Plăcintelor, pe ruta națională a gastronomiei tradiționale românești din Hunedoara, Brunch în satul dacic de la Orăștie este o invitație la aventură! În egală măsură, o întrecere a spiritului de descoperire, cât și a gusturilor. Lucrurile simple și bune din trecut vă sunt aduse în față de către gazdele Arsenal Park, pentru a retrezi în fiecare dintre voi pofta de viață și bucuria de a trăi”, transmit organizatorii.

În meniu, participanții vor găsi plăcinte pădurenești cu brânză dulce, brânză sărată și cu varză. Producătorii locali vor pregăti platouri cu telemea și caș de oaie, slăninuță și jumări, virșli, salată de vinete, ouă umplute și legume proaspete. Va fi și supă cu „laște” de casă, supă cremă de ciuperci cu crutoane, gulaș de porc la ceaun, sarmale, mâncare de linte și mămăligă în straturi. Iar la desert – gogoși, prăjitură de casă cu miere, platouri cu fructe de sezon – struguri, prune, pere și porumb fiert.

untitled design

Cei care vor fi prezenți la eveniment vor putea să participe și la mai multe activități: tir cu arcul, minigolf, se vor putea plimba cu bicicletele prin pădure, cu trăsura cu cai (contra cost), vor avea parte de un tur ghidat al parcului și de un atelier de creativitate cu artizani locali.

Înscrierile se fac pe www.eat-local.ro sau la telefon 0728.885.850. Costul participării este de 150 de lei pentru adulți, 75 lei pentru copiii peste 10 ani, gratuit pentru copiii sub 10 ani. Locurile sunt limitate.

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/