Timișorenii care donează sânge, abonament gratuit o lună la TIMPARK

donare parcare
1000x100 (2) STPT job 1000x200

Timișorenii care fac o faptă bună și donează sânge pot beneficia de o lună de abonament gratuit la TIMPARK.

TIMPARK, Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Timișoara, reamintește proprietarilor de mașini despre o inițiativă inedită pusă în aplicare în luna aprilie a anului trecut. Este vorba de facilitatea de a obține un abonament gratuit, de tip combinat, pentru staționarea în zonele roșie, galbenă și albastră, timp de o lună, pentru persoanele care donează sânge.

Pentru a beneficia de acest drept, donatorii trebuie să se prezinte la sediul Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK aflat pe strada Splaiul Nicolae Titulescu, nr. 10, în intervalul orar 08.00 – 20.00, cu documentele justificative eliberate de instituția medicală la care au efectuat donarea de sânge, împreună cu cartea de identitate personală (buletinul) și certificatul de înmatriculare al autovehiculului cu ITP valabil. Astfel, donatorii primesc nu doar recunoaștere morală pentru acțiunea lor, ci și un beneficiu tangibil în viața de zi cu zi. Această inițiativă reprezintă o formă de apreciere și stimulare a donatorilor de sânge, recunoscând importanța contribuției lor în asigurarea necesarului de sânge pentru transfuzii și tratamente medicale urgente”, a informat TIMPARK.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

Potrivit reprezentanților societății, toate documentele vor fi prezentate atât în original cât și în copie xerox. De asemenea, pentru a beneficia de abonament, este obligatoriu ca persoana care a donat sânge să dețină în proprietate autovehiculul pentru care solicită abonamentul. Totodată, în toate documentele prezentate trebuie, în mod obligatoriu, să figureze persoana care este trecută ca donator de sânge, în adeverința eliberată de către Centrul de Transfuzii.

Pentru acest tip de abonament, solicitanții vor trebui să achite doar contravaloarea imprimatului eliberat de către operator, respectiv suma de 6 lei.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/