Timișorenii au stat la coadă pentru poezie. Robert Șerban a scris versuri pe mașina de scris a tatălui său

robert serban scrie poezii in piata unirii din timisoara (1)
cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

În Piața Unirii, timișorenii au primit sâmbătă poezii originale, scrise pe loc de Robert Șerban, în cadrul evenimentului „Oameni cu poezie”. Autorul a stat opt ore la terasă și a creat peste 40 de texte personalizate pentru trecători.

„Poeziile sunt despre cei cu care m-am întâlnit și care au venit aici să le scriu. Am încercat să îi trag de limbă puțin sau să îi las să povestească, pentru că, de fiecare dată, un cuvânt, un gest, o propoziție mă inspiră și se leagă puțin de propria lor biografie. Sunt pentru dar nu sunt neapărat despre oamenii care au venit aici.”, a explicat Robert Șerban.

robert serban scrie poezii in piata unirii din timisoara

Scriitorul a vorbit și despre provocarea de a scrie în public.

robert serban scrie poezii in piata unirii din timisoara

„Gestul de a scrie în public, de-a te înconjura de cunoscuți și necunoscuți, de a dărui poezie și mai ales de a încerca să te imersezi într-o agitație teribilă – pentru că dincolo de oamenii care trec prin Piața Unirii sunt și cei care te înconjoară, care vorbesc, care nu au nicio treabă cu scrisul tău – te ajută să te concentrezi. Și faptul că am adunat o zi întreagă atâția oameni, cred că e principalul pariu. Că până la urmă asta mi-am propus: ca oamenii să se uite în ochi unul cu altul, să își strângă mâna și să-și dea un like autentic, nu cel de pe Facebook, care de fapt e un surogat de viață. Viața e în mijlocul lumii, al prietenilor și poezia e un fir roșu al propriei mele vieți și sper că al tuturor, pentru că toți suntem înconjurați de poezie.”, a spus Robert Șerban.

robert serban scrie poezii in piata unirii din timisoara

Pentru eveniment, autorul a folosit o mașină de scris cu o semnificație specială.

untitled design

„Mașina de scris e a tatălui meu, e cea pe care am învățat să scriu când aveam 12 sau 13 ani. Pe ea mi-am scris primele poezii. Este interesant scrisul la mașină pentru că are un tip de lipsă de rapiditate și te ajută să te gândești puțin, să auzi țăcănitul, îți dă un timp de respirație.”, a declarat scriitorul.

Robert Șerban consideră poezia un instrument de cunoaștere și reflecție.

„Fac poezie pentru că e un instrument foarte bun de-a mă cunoaște sau măcar de a mă cerceta. Scrii pentru că nu prea știi ce să faci altceva mai bun ca să îți găsești niște întrebări. Sper ca poemele pe care oamenii le-au primit astăzi de la mine să nu le răspundă la nimic, dar să îi ajute să își pună câteva întrebări interesante. Și, în primul rând, una dintre întrebări ar fi de ce e frumoasă viața.”, a mai spus Robert Șerban.

bogdan nueleanu si robert serban in piata unirii

Printre cei care au plecat acasă cu o poezie personalizată s-a numărat și prietenul său, Bogdan Nueleanu. „Am venit special să primesc o poezie de la prietenul meu. E incredibil să stai aici și să scrii texte pentru fiecare în parte. Mi-a plăcut foarte mult și sper să se mai întâmple.”, a spus Bogdan, care va înrăma poezia primită ca amintire.

poezie scrisa de robert serban in piata unirii din timisoara

 

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/