Timișoreni terorizați de vecini de etnie romă

timisoreni terorizati de romi

Primarul Dominic Fritz a făcut publice imagini în care se observă cum timișoreni sunt terorizați de vecini, persoane de etnie romă.

Imagini scandaloase au fost făcute publice de Dominic Fritz. O familie din Timișoara este terorizată de vecini de etnie romă în curtea comună. Filmulețul a fost realizat în urmă cu zece zile, iar înregistrarea a fost trimisă pe portalul primăriei „Stop abuz”.

Coșmarul durează de 20 ani. Așa trăiește familia Dragoș cu vecinii în curtea comună. De când am primit aceste imagini terifiante, înregistrate acum 10 zile și transmise prin portalul primăriei „stopabuz”, m-am frământat dacă să le public sau nu. Că de scandaluri suntem sătui. Dar dacă nu privim realitatea în ochi, noi toți, mă tem că nu se va schimba nimic. Trebuie să recunoaștem adevărul: că în anul 2024 încă sunt timișoreni agresați și hărțuiți de clanuri fără ca statul român să-i protejeze. În ultimii ani, vecinii au defilat cu topoare și cu un pistol prin curte. Au dat muzica tare nopți întregi. Copiii au fost instigați să dea cu mingi în fiica însărcinată. Am vorbit cu familia și le-am promis că nu voi rămâne pasiv. M-au încurajat să ies public. Deja renunțase să mai spere că cineva se va interesa de calvarul lor. De multe ori, nici n-au mai avut energia să mai cheme poliția, că de prea multe ori strigătele lor au rămas fără ecou. Și totuși sunt hotărâți să nu cedeze. Să nu vândă în urma violenței la care sunt supuși de două decenii”, a afirmat Dominic Fritz.

De asemenea, primarul Timișoarei a făcut apel la instituțiile statului să ia măsuri pentru a stopa acest fenomen.

Fac un apel la toate instituțiile statului – la Poliția Națională și la DIICOT, la ANAF și la Oficiul de Combatare a Spălării Banilor, la Inspectorat în Construcții, la Protecția Copilului. Să folosească fiecare pârghie de care dispun pentru a stopa acest fenomen. Includ instituțiile primăriei aici. Alte generații de conducători au fost alături de clanuri. Noi să fim alături de cei care suferă la mâna lor. Apelez și la toată comunitatea timișoreană. Să fim uniți și să nu mai acceptăm. Nici normalitatea terorii, nici complicitatea tăcută a unor politicieni și funcționari. Dacă și pe tine te revoltă și vrei să fii printre cei care nu mai tac, distribuie aceste imagini. Împreună putem să oprim abuzul”, a transmis edilul-șef.

Update, ora 10:00

Polițiștii din Timiș au deschis o anchetă în acest caz.

„La data de 17.05.2024, în jurul orei 18:25, polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 28 de ani cu privire la faptul că pe strada Academician Corneliu Micloși din municipiu i-a fost distrus autoturismul de către un alt bărbat. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă.

În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că la aceeași dată, în jurul orei 18:14, un bărbat în vârstă de 27 de ani, folosindu-se de un obiect contondent, ar fi distrus mai multe elemente de caroserie ale unui autoturism, precum și camerele de supraveghere ale unui imobil, în urma unui conflict spontan cu vecinul său”, aflăm de la IPJ Timiș.

Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore pentru distrugere, 2 acte materiale, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/