Timișoara; prins cu jumătate de kilogram de droguri, în mașina transformată în casă

droguri timisoara
Stiri Timisoara si Resita banner cu energie geotermala

Un tânăr a fost arestat, după ce a fost prins cu 450 de grame de cannabis în mașină. Autoturismul era parcat lângă o școală, iar individul vindea droguri minorilor.

Tânărul de 24 de ani plecase de acasă și locuia în mașină. Staționa lângă Liceul Electrotimiș, când cineva a anunțat Poliția despre activitatea ilicită.

„Din probele administrate în cauză a rezultat că, în seara de 26.09.2024,  în urma unui apel în sistem 112, polițiști din cadrul Poliției Municipiului  Timișoara – Secția 2 Poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, l-au depistat în flagrant pe inculpat, deținând în autoturism dar și asupra sa mai multe recipiente și pungi conținând cantitatea totală de aproximativ 450 grame canabis precum și un cântar de mici dimensiuni. Cercetările efectuate  au relevat că inculpatul a părăsit domiciliul (pe fondul unor neînțelegeri familiale) și s-a instalat în autoturism, pe care l-a parcat în proximitatea unei unități de învățământ,  comercializând drogul de risc către consumatori, inclusiv minori”, aflăm de la DIICOT.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro Stiri cu Muzeul din Timisoara

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus, în 27 septembrie, arestarea preventivă a  inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Stiri si Publicitate, joburi in Timisoara si Resita STPT job 1000x200 Stiri si Publicitate in Timisoara si Resita 1000x100 edb
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/